News

Mai mulți români, blocați pe autostradă în Cehia după tornadă: ”Stăm de 15 ore. Sunt imagini înfiorătoare”

Puternica tornadă de joi din Cehia a afectat și traficul. Mai mulți români sunt blocați pe o autostradă din zona afectată.
25.06.2021 | 11:57
Mai multi romani blocati pe autostrada in Cehia dupa tornada Stam de 15 ore Sunt imagini infioratoare
ADVERTISEMENT

Tornada devastatoare care a lovit mai multe localități din Cehia, joi seara, a afectat grav traficul de pe autostrăzi.

Mai mulți cetățeni din România stau de peste 10-15 ore blocați pe o autostradă din sud-estul statului ceh, acolo unde s-au format cozi kilometrice.

ADVERTISEMENT

Mai mulți români, blocați pe autostradă în Cehia după devastatoarea tornadă de joi

Un cetățean român care se află în această situație de a sta blocat de mai multe ore pe autostradă descrie realitatea din zonă.

Conform acestuia, tornada a făcut prăpăd în regiune. La tot pasul, se observă camioane răsturnate, bucăți din clădiri și copaci rupți.

ADVERTISEMENT

Vijelia a pus la pământ și cablurile de înaltă tensiune de pe autostradă, astfel că autoritățile au blocat traficul.

Suntem blocați de 15 ore. Încă de la orele 20. Firele de înaltă tensiune au căzut pe autostradă. Nimeni nu intervine. Autoritățile nu dau nicio explicație.

ADVERTISEMENT

În jur sunt camioane răsturnate, bucăți din clădiri, copaci rupți, o imagine înfiorătoare.

Eu mă aflam la 1 km de cablurile căzute pe autostradă. A fost grindină de mari dimensiuni, vânt puternic. Sper ca în jurul nopții să putem pleca de aici.

Traficul greu este blocat pe autostradă. Autocare cu oameni, mașini mari, stau de multe ore blocate”, a spus Bogdan Neagu, la Digi24.

ADVERTISEMENT

Tornada din Cehia a ucis oameni și a distrus mai multe localități

Tornada din Cehia de joi seara, care a atins rafale ale vântului de peste 332 km/h, a distrus mai multe localități, a ucis cel puțin 3 oameni și a lăsat orașe întregi fără curent.

”Este o tragedie uriașă”, a spus premierul Andrej Babis. Acesta se afla la Bruxelles pentru a participa la un summit al UE și a spus că intenționează să viziteze regiunea afectată.

Televiziunea publică cehă a raportat că până la 7 orașe mici au fost masiv avariate, citând un purtător de cuvânt al serviciilor de urgență.

Marek Babisz, viceprimar al orașului Hrusky, a declarat pentru radioul public ceh că jumătate din orașul său a fost aproape complet distrusă.

”Biserica este fără turn, școala primară nu mai are acoperiș și izolație, au rămas doar ziduri din ceea ce erau case. Sunt răniți, este foarte groaznic”.

Echipele de salvare intervin în zonă. Cehia a primit sprijin de la Slovacia și Austria în acest sens.

ADVERTISEMENT