Maia Morgenstern a fost prezentă la deschiderea evenimentelor de comemorare a Pogromului de la Iași. Actrița a pus în scenă un spectacol care a emoționat publicul prezent la Casa Muzeelor.
Maia Morgenstern a participat la deschiderea oficială a evenimentelor ce comemorează împlinirea a 81 de ani de la Pogromul din Iași, ce a avut loc la Casa Muzeelor.
Actrița a pus în scenă un spectacol de lectură, interpretând poemul „fuga morții”. Totodată, aceasta a citit în fața publicului fragmente din opera Kaput a lui Curzio Malaparte.
Maia Morgenstern a călătorit la Iași însoțită de istoricul documentarist și secretar literar al Teatrului Evreiesc de Stat, Dan Druță. Actrița din Patimile lui Iisus a declarat că își dorește să joace în cât mai multe spectacole care au teme istorice precum Holocaustul.
Maia Morgenstern susține că deși nu a trăit în acea perioadă sumbră a istoriei, încă simte urmele lăsate de ceea ce au îndurat evreii.
„E un moment teribil de important, sunt emoționată, sunt copleșită dar sunt aici, cum sunt acasă, pentru că ne aflăm la Casa Muzeelor. Știm că în fiecare an există evenimente comemorative și foarte bine că există și vorbim despre evenimentele tragice ce au avut loc cu multă vreme în urmă.
Nu trecem nepăsători și în fiecare an, cu această ocazie, ne amintim, evocăm. Din păcate, sunt atâtea materiale, mărturii ce trebuie privite și ascultate cu luare aminte și seriozitate.
Sunt răni vechi, dar nu trebuie lăsat colbul nepăsării peste ele. Se cuvine să vorbim echilibrat despre acele fapte, evenimente, dureri, cicatrici ce nu se vindecă, ele rămân”, a declarat Maia Morgenstern, conform bzi.com.
Actrița a spus că se simte ca acasă la Iași și că este legată de această comunitate. Maia Morgenstern a susținut că este mândră să susțină un astfel de spectacol.
„Am privit sala dedicată Teatrului Evreiesc de stat și suntem foarte impresionați, pentru acest fapt venim în sprijinul evenimentelor comemorative.
Încercăm să ne aducem aportul, să aducem o picătură de aducere aminte în ceea ce înseamnă evenimentele și comemorarea acestora”, a adăugat actrița.