Sport

Malcom Edjouma, apărat de Marius Lăcătuș: „Încearcă să joace mingea”. Cu cine ține „Fiara” în lupta la titlu: „Mi-aș dori pentru jucători”

Malcom Edjouma este apărat de către Marius Lăcătuș după faultul dur pe care l-a făcut în duelul dintre FCSB și FC Voluntari, scor 2-1, asupra lui Igor Armaș.
14.02.2023 | 20:20
Malcom Edjouma aparat de Marius Lacatus Incearca sa joace mingea Cu cine tine Fiara in lupta la titlu Mias dori pentru jucatori
Malcom Edjouma, apărat de Marius Lăcătuș. Sursă foto: fanatik.ro
ADVERTISEMENT

„Fiara” consideră că mijlocașul francez a vrut să joace mingea, însă din greșeală l-a lovit puternic pe Igor Armaș, fără să-l vadă. Acesta a amintit și de accidentarea horror pe care i-a provocat-o lui Vasile Ardeleanu în 1999, fostul jucător al lui FCM Bacău, pe care FANATIK  l-a vizitat, prezentând povestea dramatică a sa după accidentare.

Malcom Edjouma, apărat de Marius Lăcătuș

Marius Lăcătuș l-a apărat pe Malcom Edjouma după faultul dur asupra lui Igor Armaș, în duelul dintre FCSB și FC Voluntari: „El încearcă să joace mingea, pagubele au fost vizibile, dar nu cred că a făcut-o într-un mod intenționat.

ADVERTISEMENT

Eu cel puțin așa cred, a ajuns puțin târziu la minge și din viteza cu care s-a dus, inerția pe care a avut-o și-a lovit adversarul. Doamne ferește! Am simțit-o pe pielea mea când l-am accidentat pe Ardeleanu. Sincer mi-aș dori să câștige Farul, cu toate că mi-e greu să cred că Farul va avea forța să ducă la bun sfârșit ce a început.

FCSB e într-o formă bună, CFR are o echipă plină de experiență, cu jucători care știu ce înseamnă să câștigi trofee. Craiova începe încet, încet să ajungă spre primele trei și Rapidul poate face surprize. Eu mi-aș dori să câștige Farul pentru Gică și pentru ce fac acolo tinerii jucători. Rațiunea îmi spune că va câștiga campionatul tot CFR Cluj”.

ADVERTISEMENT

„Gigi Becali a încercat să aducă cei mai valoroși tineri la FCSB, acum că au reușit unii sau nu… nu poți știi de la început dacă vor da unii satisfacție sau nu”, a mai spus Marius Lăcătuș, la TV DigiSport.

„În primul rând, problema e la noi!”

Marius Lăcătuș a continuat și a vorbit despre tinerii fotbaliști români, amintindu-și de perioada de glorie a Stelei, care a fost echipa de club din România, care a obținut cele mai mari performanțe europene: „Eu cred că, în primul rând, problema e la noi.

ADVERTISEMENT

În momentul în care ajungi că sunt multe echipe și majoritatea jucătorilor sunt străini, indiferent unde joacă, nu sunt rezultate. Poate vom ajunge în viitor la jucători tineri români care își doresc și rezultate. Probabil primul gând e la bani și apoi la performanță”.

„Pentru noi poate nu era nevoie, dar pentru cei care au ceva de contestat e un lucru bun. A fost o perioadă cu rezultate foarte bine, am jucat două finale de Liga Campionilor și o semifinală, nu cred că stă la dispoziție oricărei echipe din Europa să facă așa ceva.

ADVERTISEMENT

Am acumulat mult mai multă experiență internațională și puteam să jucăm cu oricine. Primul meu gând era să rămân la Steaua, nu să fiu împrumutat pe la alte echipe cum se proceda atunci. Domnul Alexandrescu a avut ochi buni atunci. Faptul că Dinamo și Craiova reușiseră să obțină niște rezultate extraordinare în cupele europene, te făcea și pe tine să țintești mai sus”, a mai spus Marius Lăcătuș.


  • Cota BETANO pentru FCSB: 1,36 este cota pentru „1X” la meciul FCSB – Universitatea Craiova. 

ADVERTISEMENT