Mara Bănică a făcut timp de 12 ani parte din echipa Acces Direct, perioadă în care a dezbătut aproximativ toate subiectele prezentate în emisiune. Cu toate acestea, nu ar mai accepta vreodată să se întoarcă în proiect.
Timp de 12 ani, Mara Bănică a fost prezentă aproape ediție de ediție în emisiunea Acces Direct. În urmă cu doi ani, vedeta a abandonat proiectul și apoi a dat o lovitură de grație postului cu care a colaborat, semnând cu Pro TV.
De când a plecat de la Antena 1, jurnalista a făcut mai multe dezvăluiri și a recunoscut că de mult nu-i mai făcea plăcere să meargă la serviciu. Ba mai mult, a spus că a făcut asta strict din motive financiare.
Recent, Mara Bănică a fost invitată în podcast-ul Tare de tot cu Viorel Grigoriu și a mărturisit că nu s-ar mai întoarce niciodată la Acces Direct. Vedeta este categorică și nimic nu o poate convinge să-și schimbe decizia.
„Acolo unde am lucrat, nu m-aș mai întoarce în vecii vecilor, niciodată! La Acces Direct. În momentul în care nu mai ai nevoie… eu am făcut de nevoie lucrurile astea. A fost și o perioadă foarte frumoasă, în timp…
Au fost niște momente când emisia era foarte ok, din punctul meu de vedere când, într-adevăr, reușeam niște lucruri: cu niște copii amărâți. Dup-aia, au transformat-o în Vulpițe, Viorel și niște jene de-astea”, a dezvăluit Mara Bănică despre întoarcerea la Acces Direct, citată de click.ro.
Nu doar că Mara Bănică nu s-ar întoarce niciodată în echipa Acces Direct, dar nici nu se mai poate uita la emisiune după ce a încheiat colaborarea cu Antena 1. A vorbit despre acest subiect în trecut, în podcast-ul găzduit de Cătălin Măruță pe YouTube.
„Eram o femeie de 40 de ani care creștea un copil, îi mai aveam și pe ai mei că așa a fost viața. La un moment dat nu am mai avut de ce să fac asta. Banii nu au mai fost o mare problemă pentru mine. Nu mai puteam, efectiv.
Eu acum nu pot să mă uit. Eu știu că mai există emisiunea, dar nu mă pot uita”, a explicat Mara Bănică în legătură cu Acces Direct. Vedeta a fost mereu sinceră și asumată atunci când a venit vorba despre cariera sa.