Golul marcat de Quincy Promes pentru gazde în meciul Ajax – Chelsea, dar anulat de Ovidiu Hațegan și brigada VAR, continuă să producă valuri în fotbalul european. Un fost jucător al englezilor, Marcel Desailly, acuză dur decizia oficialilor de la meciul din Olanda și promite că va duce această controversată decizie pe masa celor de la FIFA.
În minutul 36 al duelului Ajax – Chelsea, contând pentru etapa a 3-a a grupei H din Liga Campionilor, Quincy Promes îl învingea simplu pe ibericul Kepa Arrizabalaga din apropiere, după o centrarea deviată venită de la colegul său, Hakim Ziyech. Întrucât poziția lui Promes era una suspectă de ofsaid, arbitrul partidei, Ovidiu Hațegan, a verificat reușita cu ajutorul tehnologiei VAR, iar ulterior golul a fost anulat.
Decizia a fost una milimetrică, iar reacțiile critice la decizia oficialilor partidei nu puteau lipsi. După ce fanii au reacționat miercuri pe rețelele de socializare, joi a venit rândul unui mare nume din fotbal să critice decizia VAR-ului de pe ”Johan Cruyff Arena”. Marcel Desailly, legendarul fundaș francez, acum ambasador FIFA și analist la beIN SPorts, promite că va duce faza anulării golului lui Promes în fața forului suprem fotbalistic.
”Ei folosesc tehnologia în slow-motion. Nu își iau timp pentru a stopa imaginea și a privi linia și distanța mingii de la picioare. Sunt un ambasador FIFA și o să le arăt asta pentru că este o greșeală imensă care trebuie reparată în viitor.”, a spus Desailly la beIN SPorts.
Televiziunea engleză citată vine cu o teorie care ar demonstra defavorizarea celor de la Ajax în meciul cu Chelsea. Conform analiștilor britanici, oficialii VAR de la meciul din Olanda ar fi greșit imaginea atunci când au decis să anuleze golul marcat de Quincy Promes.
Astfel, polonezii Szymon Marciniak și Tomasz Kwiatkowski, cei care l-au ajutat pe Ovidiu Hațegan din cabina VAR la meciul de miercuri, ar fi greșit momentul stop-cadrului la centrarea lui Ziyech. Englezii prezintă imaginile care ar demonstra eroarea VAR. În stânga, e stop-cadrul după plecarea mingii din piciorul marocanului, iar în dreapta e stop-cadrul care trebuia luat în considerare de VAR.