Marinos Ouzounidis este antrenorul ales de Mihai Rotaru pentru Universitatea Craiova. FANATIK a aflat că tehnicianul grec a ajuns vineri seară în România, iar sâmbătă va semna şi va fi prezentat oficial.
UPDATE, 6 februarie, ora 14:04 / În jurul prânzului, Marinos Ouzounidis a semnat actele și a devenit oficial noul antrenor al Universității Craiova. Tehnicianul grec va fi prezentat duminică, de la ora 11:30, într-o conferință de presă. Va sta în tribune la meciul Craiova – Dinamo.
UPDATE, 6 februarie, ora 00:43 / Marinos Ouzounidis a ajuns în Craiova, alători de cei doi colaboratori ai lui, şi a oferit o primă declaraţie, exclusiv pentru FANATIK. “Dacă sunt fericit? Voi fi fericit dacă şi rezultatele vor fi bune”, a spus noul antrenor al Universităţii Craiova.
FANATIK a aflat că Marinos Ouzounidis a aterizat vineri seară la Bucureşti şi a plecat imediat spre Craiova, unde sâmbătă va semna contractul şi va fi prezentat oficial de conducătorii formaţiei din Băniei.
Marinos Ouzounidis va putea să-i vadă pe noii lui jucători sâmbătă, când este programat derby-ul U Craiova – Dinamo. Nu este prima oară când grecul ajunge în Bănie, după ce în sezonul 1992-1993, pe când juca la Panathinaikos, s-a duelat cu Electroputere Craiova în Cupa UEFA.
Bogdan Mara a fost antrenat de Marinos Ouzounidis la Iraklis Salonic şi Skoda Xanthi şi a avut cuvinte de laudă la adresa noului tehnician al lui U Craiova. Fostul internaţional român a susţinut, într-un interviu pentru FANATIK, că mutarea o va propulsa pe Ştiinţa în lupta pentru titlu.
“Craiova a făcut cea mai bună alegere pentru că aveau mare nevoie de un antrenor cu experiența și entuziasmul lui. Sunt convins că din acest moment Craiova va redeveni o echipă care se va bate la titlu până la finalul sezonului!
Sincer îl cunosc foarte bine și sunt sigur că va reuși la Craiova și va demonstra în România. Este un antrenor de mare valoare! Sunt convins că Mihai Rotaru care știu că studiază foarte mult jucătorii și antrenorii înainte să îi aducă la echipă și-a dat seama că Ouzounidis e un antrenor care se mulează pe stilul Craiovei.
E un antrenor care promovează un fotbal frumos și un tehnician care este foarte apropiat de jucători și de cei din jurul lui. În același timp e un antrenor cu personalitate și știe să se impună”, a declarat Bogdan Mara pentru FANATIK.
FANATIK a anunţat în exclusivitate că Paco Jemez şi Marinos Ouzounidis au fost finaliştii pentru postul de antrenor al lui U Craiova, iar câştigător a fost tehnicianul care a câştigat titlul în Cipru, cu Apoel, în sezonul 2006-2007.
Paco Jemez a fost prima variantă a lui Mihai Rotaru, însă totul a picat din caua cerinţelor salariale ale antrenorului spaniol. FANATIK a dezvăluit cum au picat tratativele, după ce tehnicianul de 50 de ani a cerut un pachet salarial de 1.000.000 de euro pentru el şi staff-ul său tehnic.