Sport

Mario Camora, mesaj de despărțire pentru Dan Petrescu? „Îi doresc baftă lui Mister!”

Mario Camora a celebrat cu Dan Petrescu golul din FC Argeș - CFR Cluj 0-1, dar la flash-interviu s-a concentrat pe eforturile patronului Varga!
20.09.2022 | 00:16
Mario Camora mesaj de despartire pentru Dan Petrescu Ii doresc bafta lui Mister
Căpitanul CFR-ului, Mario Camora, autorul golului victoriei la Pitești, spune răspicat: ”noi suntem alături de patron”. Foto: facebook CFR Cluj
ADVERTISEMENT

Căpitanul lui CFR Cluj, Mario Camora, a marcat unicul gol în partida FC Argeș – CFR Cluj 0-1. Imediat după reușită, a sprintat către Dan Petrescu. Un gest simbolic pentru o legătură puternică. La flash-interviu însă, întrebat despre viitorul tehnicianului, a spus că este decizia clubului. Și a lăudat eforturile patronului Neluțu Varga.

”Noi suntem mulțumiți de patron. Suntem toți la zi cu tot”, a spus Camora

Pentru jucătorii campioanei CFR Cluj partida de la Pitești a avut miză dublă. Cele trei puncte erau extrem de importante pentru a-i menține în cursa pentru titlu. Dar și pentru a mai detensiona atmosfera fierbinte din Gruia.

ADVERTISEMENT

Și chiar căpitanul echipei, Mario Camora, a izbutit reușita de trei puncte în minutul 62. A apărut inspirat în apropierea porții, la o minge recentrată, și a finalizat cu sânge rece.

Imediat după meci, căpitanul campioanei a scos în evidență importanța acestei reușite. Și a victoriei. ”Cel mai important era să câștigăm în seara asta și să avem liniște”, a spus el.

ADVERTISEMENT

Evident, fiind un lider în teren și vestiar, a fost chestionat și despre viitorul tehnicianului. Iar răspunsul său a lăsat mai degrabă loc de interpretări.

”Toată lumea știe că am o relație specială cu Dan Petrescu. Nu știu ce va fi, eu oricum o să fiu plecat la națională. E decizia clubului. Eu îi doresc baftă lui Mister, indiferent dacă va fi cu noi sau nu. Sincer, habar nu am ce se va întâmpla.

ADVERTISEMENT

Am citit și eu declarațiile patronului, dar nu am auzit vocea lui. O să fie o ședință și vedem ce va fi. Nu este ușor când se schimbă un antrenor.

Noi sperăm să fie totul bine și ei să ia cea mai bună decizie. Sper să fie o înțelegere între ei, că s-au câștigat multe trofee împreună.

ADVERTISEMENT

 Ați văzut cu Sivasspor. S-a vorbit puțin despre acel meci. Patronul a făcut un efort mare pentru acest club. Suntem bucuroși că e alături de noi.

Noi suntem mulțumiți de patron. Suntem toți la zi cu tot. Poate suntem datori față de el, puteau intra mai mulți bani la club. Dar noi suntem alături de patron”, a spus Camora.

”Vedem ce se întâmplă”

În replică, Daniel Birligea a preferat să ”dribleze” întrebările legate de situația tehnicianului. ”Nu aud și nu citesc ziarele. Sincer, nu s-a auzit în vestiar deloc. Nu avem aceste probleme”, a răspuns atunci când a fost chestionat despre situația de la echipă.

S-a abținut să vorbească și despre o eventuală plecare a lui Petrescu. ”Sincer, nu vreau să vorbesc despre acest lucru. Nu vreau să mă gândesc. Momentan este aici și vedem ce se întâmplă”, a precizat el. Și a spus că ”nu vreau să mă amestec” atunci când a fost chestionat în legătură cu posibilele efecte ale unei schimbări pe banca tehnică.

ADVERTISEMENT