Fotbal international

Marius Șumudică a luat o decizie neașteptată. A depus cerere pentru a primi cetățenia turcă! Video

15.05.2020 | 20:51
Marius Sumudica a luat o decizie neasteptata A depus cerere pentru a primi cetatenia turca Video
ADVERTISEMENT

Marius Șumudică este un personaj cu totul aparte. Este recunoscut pentru ieșirile sale în decor, pentru scenele de actorie făcute pe marginea terenului, cât și pentru declarațiile spumoase pe care le-a făcut în mai multe rânduri.

Marius Șumudică se consideră pe jumătate turc

Antrenorul lui Gaziantepspor a fost invitatul postului TV BeINSports.com.tr, unde a fost cât se poate de dezinvolt pe durata sfertului de oră cât a durat interviul acordat.

ADVERTISEMENT

Marius Șumudică a produs o mare surpriză când a spus că a depus actele pentru obținerea cetățeniei turce. „Eu mă simt încă de acum pe jumătate turc. Am solicitat cetăţenia turcă. Dacă aş fi stat acasă nu aş fi avut unele probleme, dar mi-am dorit să revin într-o ţară pe care o iubesc şi să termin sezonul”.

Nu i-a fost frică să revină în Turcia

Întrebările i-au fost adresate de moderator în engleză și antrenorul lui Gaziantepspor a răspuns în română, imediat cuvintele sale fiind traduse în turcă.

ADVERTISEMENT

Antrenorul român a vorbit despre cariera sa și despre faptul că nu i-a fost absolut de loc frică să se întoarcă acum în Turcia, pentru a-și relua munca la Gaziantep.

Îi respectă mult pe conducătorii de la Gaziantep

„Spune-i că în ultimii 15 ani de antrenorat nu am stat acasă sau fără echipă mai mult de două sau trei săptămâni.

ADVERTISEMENT

Am plecat pentru că așa mi s-a părut mai sigur pentru mine. Eu sunt sentimental și am decis să mă întorc. Avem obligație pentru jucători, pentru oraș și pentru jucători.

Ar fi al treilea român care ia cetățenia turcă

Nu mi-a fost frică să mă întorc, aici au fost gestionate foarte bine problemele legate de coronavirus. Mi-a fost greu să mă despart de familie… Părinții mei sunt în etate și sunt și bolnavi, dar îi respect prea mult pe cei de aici”

ADVERTISEMENT

Dacă va deveni cetățean turc Marius Șumudică va fi al treilea român care va face acest pas, după Ilie Datcu și Daniel Timofte, primul fiind un nume foarte iubit la Fenerbahce.

ADVERTISEMENT