News

Masa de Paște 2024, mult mai scumpă decât anul trecut. Cât vor scoate românii din buzunar

În 2024, masa de Paște este mult mai scumpă decât în urmă cu un an. Cât vor scoate românii din buzunar pentru produsele tradiționale.
11.04.2024 | 20:27
Masa de Paste 2024 mult mai scumpa decat anul trecut Cat vor scoate romanii din buzunar
Cât alocă românii în 2024 pentru masa de Paște. Sursa foto: hepta.ro / colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Deloc surprinzător, date fiind evoluțiile prețurilor din ultimele luni, masa de Paște în 2024 este una mult mai scumpă decât anul trecut. Suma importantă de bani pe care o vor scoate românii din buzunar.

Cât alocă românii în 2024 pentru masa de Paște

În acest an, bugetul alocat cumpărăturilor pentru masa de Paște poate depăși fără emoții suma de 1.000 de lei. Anii trecuți, încă se mai putea organiza o masă normală de sărbători cu sume de 700 – 800 de lei.

ADVERTISEMENT

La o primă vedere, vedem cum prețurile au crescut considerabil față de anul trecut. Majoritatea produselor au prețuri cu aproximativ 10 – 15% mai mari. Produsul ”vedetă” de pe masa românilor, mielul, are prețuri uriașe în 2024.

Cetățenii vor scoate din buzunar sume cuprinse între 30 și de 50 de lei pentru un kilogram de carne. La o aproximare, vedem cum jumătate de miel poate ajunge să coste până la 600 de lei. Pot exista supermarketuri care să vină cu oferte la carnea de miel. Aici, carnea de miel încă poate fi cumpărată și cu 25 de lei kilogramul.

ADVERTISEMENT

Conform datelor Institutului Național de Statistică (INS), nu doar carnea de miel s-a scumpit anul acesta. S-a înregistrat o creștere de 10% a prețurilor pentru produsele din carne, în special pentru cea de porc.

Situația nu este mai roză nici în cazul altor alimente. Potrivit INS, alimentele s-au scumpit, în medie, cu 2,81% comparativ cu martie 2023. Cel mai mult au crescut prețurile la conservele din fructe, peste 12 procente, și la carnea de vită, peste 10%. De asemenea, peștele este mai scump cu 8 procente, iar brânzeturile, cu 5 procente.

ADVERTISEMENT

Prețurile principalelor produse tradiționale de Paște

În 2024, produsele pentru masa de Paște se vor apropia de suma de 1.000 de lei sau chiar o vor depăși, spun specialiștii, conform România TV. Pentru cozonac, cetățenii vor plăti sume cuprinse între 18 și 40 de lei.

Pasca poate ajunge la 50-60 de lei. Legumele au și ele prețuri mai mari decât în 2023. Roșiile pot trece de 12 lei pe kilogram, iar castraveții se apropie de 10 lei. Iată și alte prețuri ale alimentelor tradiționale:

ADVERTISEMENT
  • Vopsea de ouă: 18 lei
  • Carne tocată de porc: 25-28 de lei/kg
  • Carne de miel: 30-50 de lei/kg
  • Drob: 40-60 de lei/kg
  • Brânză proaspătă de vacă: 20-25 de lei/kg
  • O legătură de ceapă verde: 2 lei
  • Pătrunjel și mărar: 2-3 lei/ legătura
  • Piept de pui: 30 de lei/kg
  • Iepuraș de ciocolată pentru Paște: 6-8 lei
  • Ouă de ciocolată: 12 lei/80 g.
ADVERTISEMENT