Sport

Mason Greenwood, revenire de senzație în La Liga. Griezmann: “Ne-a făcut mult rău!”

Mason Greenwood are parte de un sezon excelent la Getafe. Revenit pe teren după scandalul sexual în care a fost implicat, Greenwood a reușit să își facă un nume în Spania.
24.01.2024 | 15:25
Mason Greenwood revenire de senzatie in La Liga Griezmann Nea facut mult rau
Mason Greenwood a reusit sa il impresioneze pe Antoine Griezmann
ADVERTISEMENT

Mason Greenwood, atacantul controversat al lui Manchester United, se află în revenire de formă în La Liga, iar marile cluburi au început deja să se intereseze de serviciile sale. Greenwood a reușit să se impună ca titular la Getafe.

Mason Greenwood este în revenire de formă

Când Mason Greenwood a părăsit rândurile lui Manchester United vara trecută, la peste 18 luni de la arestarea și acuzațiile de tentativă de viol, comportament neadecvat și vătămare corporală, abilitățile sale fotbalistice au fost lăsate în umbră în discuțiile din presă.

ADVERTISEMENT

Chiar dacă toate acuzațiile împotriva sa fuseseră retrase cu șase luni înainte și United a concluzionat în ancheta internă că atacantul “nu a săvârșit infracțiunile pentru care a fost inițial acuzat”, impactul imaginilor și înregistrărilor a fost unul copleșitor pentru Greenwood.

Calitățile lui Greenwood ca atacant, abilitatea sa de a marca din unghiuri aparent imposibile. precum și statutul său de cel mai tânăr marcator al lui United în fotbalul european, cu o valoare estimată de peste 100 de milioane de euro, au fost considerate de importanță secundară.

ADVERTISEMENT

Cu toate acestea, în Spania, unde Greenwood și-a reluat cariera sub formă de împrumut la Getafe, perspectiva asupra sa s-a schimbat complet. După ce inițial s-a discutat mult despre trecutul său, discuțiile au început să fie din nou centrate către fotbal.

Englezul are 3 goluri în acest sezon de La Liga

Cu 3 goluri în 16 meciuri și cu o creștere evidentă de formă, Mason Greenwood a făcut uitat trecutul său din afara terenului de fotbal. Englezul a devenit om de bază la echipa spaniolă și a început să atragă atenția cluburilor din la Liga și nu numai.

ADVERTISEMENT

Începând cu luna noiembrie, atacantul a marcat de două ori în La Liga, cu unul dintre goluri fiind remarcat prin dificultatea sa în meciul împotriva lui Almeria. A oferit, de asemenea, trei pase decisive. A fost esențial în victoria categorică a lui Getafe, scor 3-0, în deplasare împotriva lui Sevilla, reușind să marcheze și să ofere o pasă de gol.

O săptămână mai târziu, împotriva lui Atletico Madrid, a făcut senzație. Greenwood a fost forța din spatele revenirii spectaculoase a lui Getafe, care a reușit să egaleze 3-3 în fața rivalilor locali, fiind lăudat în mod special de Antoine Griezmann, care a declarat: “Greenwood ne-a făcut mult rău, nu am putut să-l oprim”.

ADVERTISEMENT

Mason Greenwood a fost desemnat Jucătorul Lunii pentru decembrie, iar deși a avut un început mai puțin activ în 2024, fiind eliminat într-un meci împotriva lui Rayo Vallecano, atacantul împrumutat de la Manchester United promite un retur de senzație.

ADVERTISEMENT