PSG este nevoită să evolueze de săptămâni bune fără Neymar. Brazilianul a suferit o accidentare gravă, la glezna piciorului stâng, în meciul cu St. Etienne, câștigat de PSG cu 3-1, pe 29 noiembrie.
Angel Di Maria și Mauro Icardi l-au suplinit pe brazilian, alături de Lionel Messi și Kylian Mbappe, iar echipa este lider detașat în Ligue 1. Astfel că doar eliminarea din Cupă, cu Nice, ar putea să fie trecută la minusuri. Sunt însă și alte păreri.
Neymar jr., care a împlinit 30 de ani pe 5 februarie, a revenit la antrenamente la începutul acestei luni. Și sunt speranțe mari că va juca împotriva lui Real Madrid în optimile UEFA Champions League.
Pentru fostul atacant al PSG Mickaël Madar aceasta este o veste excelentă. Pentru că, în opinia acestuia, exprimată în emisiunea Late Football, ”nu există PSG fără Neymar”.
„Fără Neymar, ne plictisim puțin dacă ne uităm la PSG. Este un jucător care vine cu tehnica. De altfel, trebuie să spun ceva despre controversa care există de ceva vreme.
Vorbesc despre ideea că există un Paris fără Neymar și un Paris cu Neymar. Nu, scuză-mă, nu există Paris fără el.
Când nu joacă, nu este același fotbal. Nu este aceeași echipă. Cu Neymar este altceva”, a spus Madar.
?️ “Sans Neymar, on s’emmerde un peu à regarder le PSG”
Mickaël Madar d’accord avec l’idée que le PSG n’a pas le même visage avec ou sans Neymar ?️ pic.twitter.com/dDeYcP3482
— Late Football Club (@LateFootClub) February 4, 2022
Este perfect adevărat că Madar și-a exprimat punctul de vedere înaintea meciului disputat duminică seara de PSG. Și nu este exclus ca acel meci cu Nice, din Cupa Franţei, a contat mult.
Au fost 120 de minute fără gol și eliminare la loviturile de departajare. Revanșa a venit însă rapid, chiar contra formației care i-a suflat anul trecut titlul, Lille.
Un 5-1 sec, pe terenul campioanei în exercițiu, după un spectacol ofensiv. Au fost 18 acțiuni de poartă, șapte șuturi cadrate și cinci goluri.
Este adevărat, sclipirile lui Neymar puteau da un plus de culoare. După cum, se poate să fie vorba și despre altceva. Tripleta de vis a celor de la PSG are șanse mari să se destrame la finele sezonului.
Iar declarația lui Madar vine să susțină ideea că brazilianul ar trebui păstrat. Aceasta în contextul în care au existat voci care au susținut că parizienii s-au pripit atunci când i-au prelungit acordul până în 2025.