News

Medicul Octavian Jurma susține imunizarea copiilor. “Relaxarea inhibă vaccinarea!“

Octavian Jurma este unul dintre medicii care îi îndeamnă pe părinți să meargă și să-și vaccineze copiii.
03.06.2021 | 07:56
Medicul Octavian Jurma sustine imunizarea copiilor Relaxarea inhiba vaccinarea
ADVERTISEMENT

Aproape 4000 de copii cu vârste cuprinse între 12-16 ani s-au înscris pe platformă la vaccinarea anti-COVID. Cei mici vor fi imunizați cu serul Pfizer, după aceeași schemă folosită și la adulți.

Medicul și cercetătorul Octavian Jurma susține imunizarea celor mici. Chiar de 1 iunie a fost la un centru de vaccinare cu unul dintre băieții săi.

ADVERTISEMENT

Medicul Octavian Jurma susține imunizarea copiilor

Vaccinarea copiilor cu vârste între 12-15 ani a început oficial, miercuri, 2 iunie, și în România. Imunizarea tinerilor a dus la foarte multe discuții. Medicul și cercetătorul Octavian Jurma este unul dintre cei care susține vaccinarea. Chiar de 1 iunie a fost cu fiul său la un centru, dar a fost nevoit să se întoarcă acasă pentru că pregătirile nu fuseseră încheiate. Cercetătorul spune că fiul său în vârstă de 13 ani a fost cel care și-a dorit să se vaccineze.

“Orice om rațional știe că motivul pentru care nu mai avem aceste pandemii, astăzi, în lume, este vaccinul. Virusurile n-au dispărut pentru că s-au hotărât ei așa, să nu ne mai infecteze. Pentru băiatul meu era foarte clar că vaccinarea era singurul mod în care el își poate relua interacțiunile sociale normale cu prietenii. Plus că avem și noi în casă bunici vulnerabili”, a declarat medicul, pentru Adevărul.ro.

ADVERTISEMENT

Octavian Jurma îi sfătuiește pe toți părinții să discute deschis cu copiii despre vaccinare pentru a putea lua împreună cea mai bună decizie. Medicul consideră că ar fi trebuit introduse în programa școlară ore speciale de biologie în care elevii să primească toate informațiile.

“Există și medici care sunt împotriva vaccinării.    Vă spun sincer că mi se face rău când văd medici la televizor care prin ceea ce spun denotă o ignoranță care trece de scuza că nu înțeleg. Adică, intră în zona de rea-credință. Tu, ca medic, nu ai cum să știi că ceea ce spui va determina oamenii să nu se vaccineze şi că prin asta îi vei menține vulnerabili în fața unui nou val.”, a mai spus cercetătorul.

ADVERTISEMENT

“Ne-am pierdut recunoștința față de leac”

Octavian Jurma a încercat să explice de ce există foarte mulți medici care nu recomandă imunizarea sau de ce se tem oamenii să se vaccineze. Cei mai mulți părinți susțin faptul că deocamdată nu se știe nimic despre posibilele reacții adverse.

“Am devenit atât de comozi şi ne simțim atât de invulnerabili pentru că tocmai aceste leacuri ne-au creat acest mediu de confort în care noi ne închipuim că ne putem descurca fără el(…)

ADVERTISEMENT

Boala omoară în spital, însă pandemia la rândul ei omoară și știm că în România omoară de două ori mai mulți oameni decât sunt uciși de COVID-19 în mod oficial”, a mai spus cercetătorul pentru Adevărul.ro.

Câți copii doresc să fie imunizați

Aproape 4000 de copii s-au înscris pe platforma de vaccinare anti-COVID și doreau să fie imunizați pe 1 Iunie, doar că autoritățile nu au fost pregătite în mai multe zone din țară.  Octavian Jurma crede că ne confruntăm cu o problemă destul de gravă. După ce au fost anunțate măsurile de relaxare foarte mulți oameni nu se mai gândesc să se vaccineze.

“S-a pus frână vaccinării prin relaxare. Pentru că această relaxare nu este asociată de nimeni cu vaccinarea”, a mai spus medicul.

ADVERTISEMENT