A apărut mult așteptata docu-serie a foștilor duci de Sussex, Prințul Harry și Meghan Markle. Serialul intitulat simplu și sugestiv, „Meghan și Harry” a avut premiera pe Netflix pe 8 decembrie 2022, iar primele trei episoade oferă deja subiecte de discuție cât pentru tot anul următor!
La exact trei luni de la moartea Reginei Elisabeta a II-a, nepotul acesteia și soția lui au lansat tiradă de acuzații împotriva Familiei Regale, din care au ieșit în luna februarie 2020, renunțând la rolurile lor. Bombele dezvăluite de cuplul princiar nu au fost făcute gratis, căci pentru atacurile la adresa Casei Regale au primit din partea Netflix nu mai puțin de 100 de milioane de dolari!
Încă din primele secvențe ale documentarului se poate observa o săgeată la adresa familiei regale. Cuplul stabilit în Montecito, California, începe seria cu o declarație în care susține că familia lui Harry a refuzat să comenteze conținutul producției.
Imediat după această primă afirmație, palatele Buckingham și Kensington au spus că nici măcar nu au fost contactați prin canalele oficiale de compania de producție Archewell sau Netflix pentru a explica despre ce se vorbește în documentar.
Cei doi au vorbit în primele episoade despre relația lor. Au scos de la naftalină o serie de fotografii și clipuri cu ei, imagini care până acum nu au fost văzute de nimeni. Un subiect sensibil, tratat de Harry, a fost relația specială cu răposata sa mamă, Lady Diana.
Acesta a comparat-o căldura și compasiunea de care a dat dovadă mama ei cu felul de a fi al soției sale, Meghan Markle. A avut, în schimb, cuvinte mai puțin amabile la adresa tatălui său, Regele Charles al III-lea.
Harry a spus că nu a vrut să repete greșelile pe care le-au făcut părinții săi în creșterea sa. Așa că și-a luat mult mai în serios rolul de tată.
„Cred că e o mare responsabilitate (n.r.: rolul de părinte) și dacă aduci o persoană mică în această lume ar trebui să faci tot ce poți pentru a o face un loc mai bun pentru ea”, a spus Harry.
Descriind reacția inițială a familiei cu privire la dragostea pe care o nutrește față de fosta actriță din serialul „Suits”, fiul regretatei Diana a spus că familia regală a avut niște „prejudecăți inconștiente” legate de rasa soției sale.
Prima dată când Harry și Meghan și-au dat seama că bruneta nu e primită cu brațele deschise a fost când prințul Michael de Kent a purtat o broșă Blackamoor, considerată o emblemă rasistă, la primul Crăciun Regal la care a participat Markle.
Harry a zis că nu a discutat niciodată despre această gafă a prințului de Kent, recunoscând că „în această familie, uneori ești mai degrabă parte din problemă decât parte din soluție”.
Harry a părut să arunce o lovitură și asupra fratelui său mai mare, Prințul William și a cumnatei sale, Kate Middleton.
„Pentru atât de mulți oameni din familie, mai ales pentru bărbați, poate exista tentația sau impulsul de a te căsători cu cineva care se potrivește tiparului… Spre deosebire de alegerea persoanei cu care ești sortit să fii. Este diferența dintre a lua decizii cu capul sau cu inima.
Și mama mea cu siguranță a luat cele mai multe dintre deciziile ei cu inima. Iar eu sunt fiul mamei mele”, a spus Harry uimind pe toată lumea, lovind în două direcții, de fapt. Vizați sunt, așadar, fratele său și Regele Charles.
Și Meghan a avut ceva de spus cu privire la celălalt cuplu princiar. Aceasta și-a amintit de faptul că prima întâlnire cu William și Kate a fost una extrem de incomodă pentru ea.
Fără a descrie exact cum au reacționat William și Kate când au văzut-o pentru prima oară, Meghan a lăsat să se înțeleagă multe lucruri.
„Eu am fost întotdeauna o persoană căreia îi plac îmbrățișările. Întotdeauna am fost apropiată de oameni. Nu mi-am dat seama că asta a fost cu adevărat supărător pentru mulți britanici. Bănuiesc că am început să înțeleg foarte repede că formalitatea din exterior (n.r.: în spațiul public) se îndeplinește și în interiorul familiei. Asta a fost surprinzător pentru mine”, a spus Meghan.
Meghan a mai zis că nu a fost niciodată tratată ca o femeie de culoare înainte de a se muta în Marea Britanie.
Tot legat de contactul cu William și Kate, Meghan a spus că atunci când i-a cunoscut purta blugi rupți și era desculță. Ducesa a spus că nu știa că trebuia să respecte protocoalele regale și în intimitate.