Este Mercur retrograd în zodia Fecioară, din 23 august, și tot atunci și Soarele intră în străbate acest semn zodiacal. Avem șansa, cu Soarele în Fecioară, să fie mai clar ce ne priește și ce nu.
Facem curat în cămară, dar și la birou, dar și în dieta noastră. Poate fi o perioadă excepțională cu rezultate bune în toate activitățile de care ne apucăm. Suntem eficienți, știm să ne organizăm. Ar fi bine să avem o listă încărcată de sarcini în această perioadă, în zilele Fecioarei.
Avem parte și de planete retrograde. Mercur retrograd în Fecioară, în domiciliu, e în bune aspecte cu Jupiter. Ne dă mintea de pe urmă. Putem conecta foarte multe lucruri în tot ce facem.
Dacă vrem să ne perfecționăm într-o activitate profesională sau o operațiune, putem reuși acum. Dintr-odată vedem altfel lucrurile, vedem alte veleități. Suntem mai eficienți. Chiar suntem concentrați pe lucrurile pe care le avem de făcut și putem profita.
Pentru Berbeci, Mercur retrograd spune că trebuie să asculte de ce au oamenii nevoie ca să performeze. Aspectele sunt bune legate de răbdare și, pentru că înțeleg că nu pot singuri, chiar dacă ei au ideile, au nevoie ca oamenii să își dea interesul, să fie deschiși, să le placă, să se bucure. Este, de asemenea, o perioadă care se poate regla prin sănătate și prin dietă.
Taurii au pasiune în tot ceea ce fac. În iubire sunt scrupuloși, analizează totul cu atenție. Își inspectează inima, aproape chirurgical. În relațiile afective, Mercur retrograd în zodia Fecioară le aduce multă reflexivitate, putere de analiză, dar și căință. N-au problemă să își recunoască greșelile.
Pentru Gemeni, zilele Fecioarei aduc confort pentru confort, cămin, siguranță. Pentru că Fecioara e un semn mutabil, mulți Gemeni pot face schimbări legate de casă. Vin oameni, vin musafiri, pleacă musafiri. Cumva, lucrurile sunt în valiză și asta pentru că pot face modificări. Munca ar fi bine s-o facă de acasă.
Racii au zile destul de agitate. Sunt multe vizite, drumuri de făcut, cereri, autorizații. Dacă vor să înceapă o afacere, e momentul să se apuce acum de tot. Sunt preocupați de bani și banii pot veni în urma unor studii sau exersării de care au parte în aceste zile.
Pentru Lei, Mercur retrograd în zodia Fecioară aduce preocupare pentru eficientizarea activității, bani pe care îi pot câștiga și din alte activități decât cea principală. Unii chiar vor să dezvolte o altă direcție în profesia lor. Au șansele să își pună lucrurile în ordine, să vadă la ce pot renunța, ce pot dezvolta.
Fecioarele au energie, inspirație, chef de a face lucruri. Sunt implicate și pot reuși foarte bine în studii. Pot reuși la examene, pot obține o diplomă care le folosește pentru carieră. Multe Fecioare pot spune că știu cum se rezolvă unele lucruri, pot intra într-un nou rol profesional.
Balanțele au nevoie să își încalce bateriile. Sunt nevoite să reia din urmă niște lucruri care au rămas nerezolvate ori pe care le văd acum cu alți ochi. Abia acum își pot da seama ce a vrut să zică cineva sau de ce nu a putut să facă cineva ceva.
Scorpionii au un Mercur retrograd în zodia Fecioară cu multe întâlniri, propuneri, mulți bat la ușa lor. Se simt bine, sunt luați în atenție, sunt populari, lăudați pentru generozitatea lor. Se trezesc dintr-odată în centrul atenției pentru lucruri pe care le-au făcut cu naturalețe.
Săgetătorii au zilele Fecioarei pline de implicare în diverse activități. Sunt puși să ia decizii din postură de lider sau să explice măsurile pe care le gândesc în fața șefilor. Nu se rezolvă lucrurile dintr-odată și trebuie să fie dibaci cu vorbele, să știe care sunt punctele sensibile ale celui care ascultă.
Capricornii au un Mercur retrograd în zodia Fecioară cu multe înțelesuri. Li se spun lucruri, iar dacă pun întrebări e și mai bine. Pot afla lucruri spuse din alt unghi, din altă optică. E adevărat că Fecioara se ocupă mai mult de profesie, dar comunicările nu sunt numai profesionale. Pot primi niște vești după multă vreme.
Vărsătorii au parte de sănătate, dar și câștiguri. Sunt câștiguri obținute din jocuri, din conjuncturi, cumva datorită colaboratorilor pot ieși lucrurile foarte bine. Totul e să lase oamenii să le vină în întâmpinare.
Peștii au un Mercur retrograd în zodia Fecioară cu multă evaluare a propriei lor persoane. Primesc, de aceea, multe feedback-uri, semnale în legătură cu cum îi văd oamenii. Intuiția lor funcționează foarte bine în legătură cu ce să scoată la suprafață din ei, ce primesc cel mai bine oamenii, ce cuvinte, ce gesturi. Evaluările pe care le fac sunt foarte corecte, îi pot face populari.
Pentru alte previziuni realizate de Camelia Pătrășcanu, intră pe pagina de YouTube ASTROFANATIK.