News

Metrorex scapă de omul lui Cătălin Drulă! Acuzat de sindicate, directorul Ștefan Paraschiv a ajuns pe lista revocărilor

Metrorex scapă de omul fostului ministru al transporturilor Cătălin Drulă. Directorul Ștefan Paraschiv ar putea fi revocat din funcție la următoarea ședință a Consiliului de Administrație
12.11.2021 | 13:29
Metrorex scapa de omul lui Catalin Drula Acuzat de sindicate directorul Stefan Paraschiv a ajuns pe lista revocarilor
Metrorex scapă de Ștefan Paraschiv, considerat omul lui Cătălin Drulă. Sursa foto - colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Nici vorbă de liniște la Metrorex, o companie care ar putea să rămână acum fără director. Ar fi răzbunarea perfectă a sindicatelor după ce Ștefan Paraschiv a fost numit în funcție de fostul ministru al transporturilor. Cum Cătălin Drulă și-a dat demisia la îndemnul USR-ului, acum e liber la vânătoare.

Mai mult decât atât, Ștefan Paraschiv a fost implicat în câteva scandaluri recente. Astfel, acesta a fost văzut în toiul evenimentelor atunci când Drulă s-a contrat cu liderul sindicatului Ion Rădoi și a ordonat demolarea magazinelor din stațiile de metrou.

ADVERTISEMENT

Metrorex scapă de directorul lui Cătălin Drulă!

De asemenea, lui Ștefan Paraschiv i s-au reproșat și mai multe măsuri luate împotriva angajaților. Așa cum FANATIK a scris AICI directorul companiei a ordonat un calcul mai atent al sporurilor, calcul care urma să însemne diminuări de salarii.

Potrivit unui document semnat chiar de el și recunoscut pentru FANATIK, durata săptămânii de lucru urma să fie și ea scurtată. Astfel, angajații de la metrou nu vor mai lucra cinci zile, ci vor veni la job doar de patru ori.

ADVERTISEMENT

Ștefan Paraschiv nu a ezitat o clipă și le-a transmis angajaților că dacă nu sunt de acord cu propunerile atunci compania intră în incapacitate de plată și nu vor mai putea fi livrate salariile.

Rămas fără susținere politică, directorul a devenit țintă sigură pentru consiliul de administrație al companiei. Astfel, acesta ar urma să fie revocat chiar săptămâna viitoare din funcția de director general al Metrorex, post pe care îl ocupă de la începutul lunii martie.

ADVERTISEMENT

Surpriza de pe ordinea de zi a Consiliului de Administrație

Mai exact, potrivit unui document publicat de Club Feroviar, pe ordinea de zi a ședinței Consiliului de Administrație al Metrorex, ședință care va avea loc săptămâna viitoare, pe 17 noiembrie 2021, se află și revocarea directorului general.

”Revocarea din funcția de director general provizoriu a dlui Ștefan Paraschiv, alegerea unui nou director general provizoriu, pentru un mandat de 4 luni, cu posibilitatea prelungirii până la maximum 6 luni, aprobarea Contractului de mandat de director general provizoriu al Metrorex SA, în conformitate cu prevederile art 64 din OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare, aprobată prin legea 111/2016, precum și mandatarea președintelui Consiliului de Administrație pentru semnarea contractului de mandat”, se precizează la punctul 5 al ordinii de zi a ședinței CA.

ADVERTISEMENT

Ștefan Paraschiv, scandal total cu oamenii lui Rădoi

Pe lângă deciziile prezentate mai sus, Ștefan Paraschiv a avut și un alt război cu sindicatele de la Metrorex. Astfel, fosta administrație a companiei semnase deja contractul colectiv de muncă cu USLM.

Conform actului, toți angajații de la metrou urmau să primească o majorare salarială de 18%. Cum Executivul condus de Florin Cîțu a anunțat înghețarea salariilor pentru toți bugetarii, Ștefan Paraschiv a încercat să anuleze în instanță documentul. Acesta a pierdut însă definitiv procesul.

Mai mult decât atât, directorului i s-au reproșat și câteva cheltuieli. Așa cum FANATIK a anunțat AICI, Ștefan Paraschiv voia să schimbe din temelii și sistemul de pontaj al companiei.

Nu toată lumea s-a arătat mulțumită de decizia companiei. Cum pagina sindicatului a fost ștearsă de pe Facebook, mai mulți angajați s-au plâns pe rețelele de socializare

„Nu mă interesează cât costă sistemul ăsta, dar mi se pare puțin aiurea. Asta e Big Brother nu muncă. Nu cred că venea cineva, ponta și pleca de la muncă. Nu suntem ospătari să ne ținem unul altuia mesele”, a notat un salariat al Metrorex pe Facebook

Ce se întâmplă cu Ion Rădoi, liderul sindicaliștilor de la metrou

Intrat într-un con de umbră, Ion Rădoi, fostul șef al „Unitatea” – Sindicatului Liber din Metrou nu poate, deocamdată, să revină în funcție.

Acesta a rămas cu măsura controlului judiciar și, ca urmare, cu interdicția de a ocupa poziția de lider de sindicat, pe care l-a condus peste trei decenii. Cu toate acestea, o eventuală îndepărtare a directorului Ștefan Paraschiv l-ar putea reapropia pe Ion Rădoi, chiar și cu ajutorul unor interpuși, de poziția de lider al sindicatului.

ADVERTISEMENT
Tags: