Sport

„Mi-am lăsat băiatul acasă plângând!” Dan Șucu, mesaj emoționant după Universitatea Craiova – Rapid 2-1: “O zi îngrozitor de tristă!”. Exclusiv

Dan Șucu a oferit o primă reacție, în exclusivitate, pentru Fanatik după Universitatea Craiova - Rapid, scor 2-1. Acționarul majoritar din Giulești a anunțat schimbări masive.
31.03.2024 | 18:33
Miam lasat baiatul acasa plangand Dan Sucu mesaj emotionant dupa Universitatea Craiova  Rapid 21 O zi ingrozitor de trista Exclusiv
Cum a trăit Dan Șuc experiența de la Universitatea Craiova - Rapid 2-1. Acționarul majoritar din Giulești a fost extrem de dezamăgit de rezultat. Foto: sport.pictures.eu.
ADVERTISEMENT

Dan Șucu a reacționat în premieră pentru FANATIK după a doua înfrângere din play-off a Rapidului, scor 1-2 cu Universitatea Craiova în Bănie. Acționarul majoritar din Giulești a fost în mijlocul galeriei pe „Ion Oblemenco”, însă s-a întors dezamăgit la București. Dan Șucu a povestit toată experiența în exclusivitate pentru FANATIK.

Sâmbăta „neagră” pentru Dan Șucu: „A fost o zi îngrozitor de tristă. Am început ziua prost”

Dan Șucu a plecat cu autocarul spre Craiova alături de suporterii Rapidului. Fiul acționarului majoritar din Giulești, care joacă la echipa de juniori a „alb-vișiniilor”, nu a mai făcut deplasarea în Bănie, fiind puternic afectat de rezultatul meciului cu Farul din Liga de Tineret (2-2).

ADVERTISEMENT

„Nu a fost o zi tristă, a fost o zi îngrozitor de tristă pentru mine culminând cu tot ceea ce s-a întâmplat la Craiova. Am început ziua prost. La prânz a fost un meci al echipelor la categoria lor de vârstă, unde a evoluat și băiatul meu.

Rapidul a condus cu 2-0 pe Farul aproape tot meciul și au fost egalați pe final. Ultimul gol l-au luat în minutul 94. Băiatul meu a fost extrem de afectat. De aceea, nici nu a vrut să mai meargă cu mine la Craiova.

ADVERTISEMENT

L-am lăsat acasă plângând și foarte supărat de ce s-a întâmplat cu Farul. El e foarte ambițios și a pus mult la suflet faptul că nu au reușit să o bată pe Farul și că au fost egalați în minutul 94. 

Mi-am lăsat băiatul acasă în lacrimi și am plecat cu inima strânsă spre Craiova. Acolo am avut parte de o nouă surpriză neplăcută. Fotbalul nu a fost bun cu mine sâmbătă. Asta este viața și bineînțeles mergem mai departe”, a declarat Dan Șucu, în exclusivitate, pentru FANATIK.

ADVERTISEMENT

Dan Șucu, prima reacție după înfrângerea cu Universitatea Craiova: „Drumul întoarcerii a fost unul al tristeți”

Dan Șucu a fost extrem de supărat după înfrângerea Rapidului, scor 1-2 cu Universitatea Craiova. Dezamăgirea a fost cu atât mai mare cu cât giuleștenii au condus cu 1-0 și au evoluat în superioritate numerică aproape o repriză întreagă.

„Nici nu știu ce să vă spun. Dezamăgirea a fost uriașă pentru tot ceea ce s-a întâmplat la Craiova. Am pierdut o partidă pe care părea că o avem în mână. Drumul întoarcerii a fost unul al tristeții pentru noi toți fie că este vorba de conducători sau de cei 2.000 de suporteri care am plecat, dar ne-am și întors ca o familie. 

ADVERTISEMENT

Ce s-a întâmplat la Craiova am mai văzut și în tenis. Știți că eu joc mult tenis și am mai văzut partide în care jucătorii se credeau învingători. Mari campioni care au căzut în această greșeală.

Se gândeau deja la următorul adversar și se trezeau că pierd setul și apoi meciul pentru că nu mai erau concentrați. Asta cred că ni s-a întâmplat și nouă. Este o seară în care am primit o lecție foarte importantă din care trebuie să tragem învățămintele de rigoare”, a mai spus Dan Șucu, pentru FANATIK.

Dan Șucu trage un semnal de alarmă după înfrângerea cu Universitatea Craiova: „Vreau să vă spun următorul lucru”

Rapid a făcut o prestație excelentă contra marii rivale FCSB, scor 4-0, în ultima etapă a sezonului regulat. Ulterior, echipa lui Cristiano Bergodi a pierdut cu Farul (1-2) și Universitatea Craiova (1-2), iar șansele la câștigarea titlului s-au diminuat.

Suporterii Rapidului i-au transmis lui Dan Șucu faptul că inconstanța face parte din ADN-ul Rapidului. De asemenea, Sorin Cârțu a declarat la FANATIK SUPERLIGA pe Prima Sport 1 că nu este surprins de căderea „alb-vișiniilor” din repriza secundă pentru că „Ăsta e Rapidul”.

Dan Șucu a anunțat că se va implica personal pentru a schimba situația de la club. „Vreau să vă spun următorul lucru. Pe parcursul întoarcerii am vorbit cu zeci sau sute de suporteri și toți erau foarte dezamăgiți. 

Îmi spuneau că acesta este ADN-ul Rapidului, că așa suntem noi rapidiștii, mereu când lucrurile merg bine o dăm în bară, că ne întoarcem triști și de-acolo, și de-acolo, și de-acolo! Că mereu nu reușim să ducem lucrurile la capăt.

Asta vreau eu să schimb. Eu voi schimba ADN-ul Rapidului pentru că eu nu pot să fiu de acord cu așa ceva. Eu nu pot să fiu de acord că ne pierdem concentrarea, focusul sau motivația. Este ceva ce nu facem bine, chiar la nivel de conducere, la nivel de jucători. 

„Dacă ăsta e ADN-ul Rapidului, eu vă promit că îl vom schimba împreună”

Nu e normal să avem meciuri foarte bune și după care să avem meciuri foarte slabe. E clar că undeva greșim cu toții, e clar că undeva nu facem ceva bine. Trebuie să lucrăm la asta, iar eu voi fi și mai aproape din acest moment de tot ceea ce înseamnă echipa și clubul Rapid. 

Trebuie să identificăm ce trebuie să reparăm. Undeva lucrurile nu merg cum trebuie. Această lipsă a focusului sau a responsabilității, iacătă că nu doar în business, ci și în fotbal poate deveni nocivă. Ne lipsește ceva, dar în niciun caz nu sunt de acord că acesta este ADN-ul Rapidului. 

Dacă ăsta este ADN-ul Rapidului, eu vă promit că îl vom schimba împreună, eu cu colegii mei, cu suporterii, cu absolut toată lumea care iubește Rapidul. Nu voi accepta asta niciodată. Rapidul își va crea o mentalitate de învingători, iar aceste lecții ne vor întări. 

Trebuie să mergem mai departe, trebuie să identificăm ceea ce nu merge, trebuie să identificăm zonele unde suntem superficiali. Este clar că undeva facem lucrurile superficial și asta o vom repara cât mai repede. Mă voi implica personal ca astfel de momente să nu mai existe. 

„Am fost toți șocați, îngrozitor de triști. Rapidul nu va mai fi așa”

„Nu-mi plac surprizele. Nici cele pozitive și mai ales cele negative. Detest să fiu surprins. Asta înseamnă că tot ce fac eu nu are o predictibilitate, că tot ce construim noi nu este după un plan bine gândit. Dacă ai surprize negative înseamnă că ceva nu ai făcut bine. 

Eu detest să fiu surprins, detest să fiu surprins cum s-a întâmplat la Craiova. Am fost toți șocați, îngrozitor de triști. Este un sentiment foarte apăsător, dar trebuie să învățăm din această seară chiar dacă nu ne-a picat bine și este foarte greu să o digerăm. A contat foarte mult că am venit cu suporterii înapoi și că le-am ascultat părerile. 

Am simțit căldura fantastică a acestor oameni pentru care merită să facem totul. Voi încerca și le promit că voi face tot ce este posibil să schimbăm această mentalitate și idee care pare ca un blestem de care nu putem să ne rupem. De genul: ‘ăsta e Rapidul, nu avem ce să facem. Mereu când merge bine trebuie să schimbăm lucrurile. Nu suntem în stare să ducem nimic la bun sfârșit, nu suntem în stare să fim campioni. Mereu apar aceste surprize’.

Nu! Rapidul nu va mai fi așa, iar de asta mă voi ocupa personal împreună cu colegii mei. Începând de astăzi voi fi și mai aproape de club și vom schimba cu totul mentalitatea la Rapid. Vrem să arătăm tuturor că mentalitatea noastră este una de campioni”, au fost cuvintele lui Dan Șucu, pentru FANATIK.

ADVERTISEMENT
Tags: