Sport

Mihai Stoica surprinde și îl laudă pe Dan Petrescu pentru avansul pe care CFR Cluj îl are față de FCSB: „Asta este fantastic la el”

Managerul general al FCSB, Mihai Stoica, îl laudă pe antrenorul lui CFR Cluj, Dan Petrescu, și consideră că acesta are o calitate fundamentală: sinceritatea.
13.03.2022 | 12:35
Mihai Stoica surprinde si il lauda pe Dan Petrescu pentru avansul pe care CFR Cluj il are fata de FCSB Asta este fantastic la el
CFR Cluj se află la zece puncte distanță de FCSB. Sursă foto: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

Mihai Stoica a lucrat cu Dan Petrescu la Unirea Urziceni, însă în ultimii ani relația lor s-a răcit destul de mult, însă asta nu îl oprește pe Meme să îi recunoască meritele „Bursucului” la CFR Cluj.

Mihai Stoica îl felicită pe Dan Petrescu pentru revenirea la echipă a lui Gabriel Debeljuh: „Poate nu mai avea 7 puncte distanță”

FANATIK a anunțat în exclusivitate că Dan Petrescu și Gabriel Debeljuh s-au împăcat, iar croatul a devenit unul dintre cei mai în formă jucători ai lui CFR Cluj, cu zece goluri marcate în 28 de meciuri în acest sezon din Casa Pariurilor Liga 1.

ADVERTISEMENT

Meme a declarat la Telekom Sport că Dan Petrescu are o calitate fundamentală pentru un antrenor: „Asta e fantastic la Petrescu, are o sinceritate dezarmantă. La un antrenor, consecvența te poate omorî la un moment dat. Cea mai mare calitate a unui om, mai ales în fotbal, e să recunoști că ai greșit. Dacă persiști în prostie ești terminat. La Petrescu nu există așa ceva”.

Dan Petrescu a fost extrem de nemulțumit de comportamentul lui Debeljuh și de derapajele lui repetate și deși avea nevoie mare de un atacant, l-a trimis la echipa a doua. Pentru a nu periclita parcursul echipei și după ce croatul și-a cerut scuze, a fost reprimit în lot.

ADVERTISEMENT

Mihai Stoica: „Îl lăsa la echipa a doua și poate nu mai avea șapte puncte distanță de noi”

Mihai Stoica continuă laudele la adresa lui Dan Petrescu și consideră că nu are ambiții personale când vine vorba de conflictele cu jucătorii.

„Are o istețime extraordinară, recunoaște când greșește. Uite, cazul Debeljuh. L-a trimis la echipa a doua, a văzut că-i trebuie, l-a readus și acum e golgeterul echipei.

ADVERTISEMENT

Dacă Petrescu era un încăpățânat și un om care avea principii, atunci îl lăsa la echipa a doua și poate nu mai avea șapte puncte distanță de noi. Înnebunesc când îi văd pe ăștia cu principii”, a spus MM Stoica la TV Telekom Sport.

CFR Cluj a câștigat cu 3-1 pe teren propriu împotriva lui FC Voluntari, iar în etapa a doua a playoff-ului va juca cu Farul Constanța.

ADVERTISEMENT