Managerul general al vicecampioanei României consideră că echipele nu ar trebui să primească licență dacă nu au un gazon bun, cu sistem de încălzire funcțional. MM Stoica a comentat și partida, spunând că nu este îngrijorat din cauza ratărilor jucătorilor.
Mihai Stoica a fost deranjat de gazonul de la Pitești după meciul dintre FC Argeș și FCSB, având o reacție dură la adresa cluburilor din prima ligă care nu dispun de un gazon bun: „Nu mă îngrijorează ratările, nu era nicio problemă dacă era 2-2. Terenul a fost execrabil, ne așteaptă o deplasare dificilă pe un alt teren execrabil.
Mie îmi place stadionul de la Arad, dar nu poți să joci pe un astfel de gazon. Pentru ei e prima problemă, că ei trebuie să joace și să câștige acolo. Soluția e să fie ca la regula cu nocturna. Nu ai nocturnă, nu joci în prima ligă, la fel ar trebui să fie și cu gazonul. Să nu primească licență”.
„Ar trebui Chindia să meargă o dată la ei acasă, autoritățile să facă o dată stadionul ăla. Prefer să fiu înjurat pe un stadion nou cu gazon impecabil. Să nu vă gândiți că la Sfântu Gheorghe nu am fost înjurat, chiar am făcut zob de un om mai în vârstă, care mă înjura în românește, să înțeleg.
Ar trebui amendă de 200.000 de euro, că atât costă un gazon nou pentru stadioane. Problema gazonului e a celor care dau licența. Nu dau licență dacă gazonul nu e în regulă”, a mai spus Mihai Stoica, la TV OrangeSport.
Mihai Stoica a continuat și a spus că trebuie să existe mai multe rigori în privința stării gazonului: „Nu dau licență dacă gazonul nu are încălzire și nu vrăjeala aia că ai instalație electrică. Nu, mi-o arăți că funcționează.
Uite, la meciul nostru de la Cluj, băieții de-acolo au făcut eforturi fantastice pentru ca terenul să se prezinte bine la meciul cu noi, mai ales că a nins din nou după ce abia dăduseră zăpada. Totuși, în zona în care am marcat noi golul, am impresia că instalația de încălzire nu funcționa, asta e impresia mea.
Fă ceva, că nu se poate juca pe așa ceva. Am avut noroc până acum cu vremea, că a fost o iarnă blândă. E important scorul când ai multe ratări. Am văzut mulți proști care mai spun că trebuia să fie 5-1. Păi până să fie 5-1, trebuia să fie 3-1”.
„Noi am primit un gol ciudat, aici a fost problema noastră. Acum noi jucăm cel mai bun fotbal pe care l-am jucat în ultimii ani, cine nu spune asta, n-are legătură cu fenomenul. Cel mai bun fotbal înseamnă să îți faci ocazii ușor”, a mai spus Mihai Stoica.