Sport

Mihai Stoica, nemilos la adresa lui George Pușcaș după Kosovo – România 0-0: „Ce caută la națională?”. Nici Edi Iordănescu n-a scăpat

Mihai Stoica a fost nemilos la adresa lui George Pușcaș după remiza României de la Priștin, în duelul cu Kosovo, scor 0-0.
17.06.2023 | 00:20
Mihai Stoica nemilos la adresa lui George Puscas dupa Kosovo  Romania 00 Ce cauta la nationala Nici Edi Iordanescu na scapat
Mihai Stoica, nemilos la adresa lui George Pușcaș după Kosovo - România. Sursă foto: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

Oficialul FCSB-ului l-a atacat dur pe atacantul lui Genoa, despre care a spus că a fost „capăt de linie” și nici selecționerul Edi Iordănescu nu a scăpat de furia lui Mihai Stoica, acesta ironizându-l și spunând că o să vină la interviuri cu un discurs pozitiv.

Mihai Stoica, nemilos la adresa lui George Pușcaș după Kosovo – România

Mihai Stoica a nemilos la adresa lui George Pușcaș după remiza României cu Kosovo, desființându-l pe atacantul lui Genoa: „Mi-au plăcut primele 5 minute, atât. Ce caută Pușcaș la națională? Asta nu înțeleg. Pușcaș n-a făcut nimic, ce a căutat el să ne exaspereze până spre finalul meciului?

ADVERTISEMENT

A fost capăt de linie, n-a făcut nimic. Eu nu înțeleg de ce este mereu chemat la națională și titularizat. Nu înțeleg de ce a intrat atât de târziu Alibec.

Bine că a funcționat VAR-ul pe amărăciunea aia de stadion! Kosovo e mai nimic la ora actuală, să stai așa de jos cu o echipă precum Kosovo… Edi a vrut să nu piardă și i-a ieșit”.

ADVERTISEMENT

„Dar nici Andorra n-a pierdut acolo. Edi o să ne spună că e pozitiv și că a fost terenul, că altfel îi distrugeam. Eu sunt de acord că a fost un meci de luptă, dar du mai departe de careu lupta asta. Vojvoda ne-a făcut făină, Zhegrova ne-a dat cap în cap și am avut noroc la Muriqi.

Avem cea mai slabă grupă din istoria participării României dintotdeauna, nici la Cupa Balcanică n-am avut așa ceva. Elveția s-a chinuit cu Andorra”, a mai spus Mihai Stoica, la TV OrangeSport.

ADVERTISEMENT

„Pușcaș e de ligi inferioare și nici acolo nu e titular!”

„În continuare, la națională problema e numărul nouă și fundașul stânga, în rest au fost bine jucătorii. Camora cred că se va duce, Bancu sper să revină cât mai repede și să revină bine.

Efectiv mă lasă nervii. Meci de meci îl văd pe Pușcaș cum joacă doar pentru el, nu joacă la nicio echipă, e în ligile inferioare și nici acolo nu joacă. Măcar dacă ar fi reușit să mai câștige dueluri, dar nu câștigă niciun duel.

ADVERTISEMENT

El a jucat la o echipă care a promovat și care a marcat, iar el a dat 4 goluri. Piovaccari avea 23 de goluri în Serie B și tot nu a reușit să joace în Serie A. Patru goluri a dat și Drăgușin, tot la clubul ăsta. Impune-te dacă ești bun!”, a mai spus MM Stoica.

„Eu nu știu ce am vrut noi de la meciul ăsta. Mie mi-e frică în continuare de Kosovo și la meciul de acasă. Noi ne cam jucam cu golul prin careu. Pușcaș nu e jucător de Serie A niciodată, de-asta a jucat în ligile inferioare mereu”, a reacționat și Basarab Panduru.


  • 4,10 este COTA EXCLUSIVĂ CASA PARIURILOR pentru pronosticul „X” la meciul Elveția – România

ADVERTISEMENT