News

Mircea Badea ridiculizează boicotul împotriva Austriei: ”Stați liniștiți, nimic altceva nu se va întâmpla”

Mircea Badea ridiculizează boicotul împotriva produselor sau firmelor din Austria în România, fiind de părere că e un simplu foc de paie.
09.12.2022 | 07:09
Mircea Badea ridiculizeaza boicotul impotriva Austriei Stati linistiti nimic altceva nu se va intampla
Mircea Badea, despre boicotul Austriei.
ADVERTISEMENT

O parte dintre români s-au enervat teribil, după ce Austria a refuzat dreptul României de a adera la Schengen, și au propus boicotarea totală a orice ține de Austria.

Mircea Badea ridiculizează boicotul împotriva Austriei

Au fost făcute liste firme și produse austriece care au fost distribuite masiv pe internet, precum și îndemnul clar ca românii să nu mai cheltuie anual sute de milioane de euro la ski în stațiunile din Austria.

ADVERTISEMENT

Chiar și așa, Mircea Badea ridiculizează întregul demers și crede că nimic relevant nu se va întâmpla în acest sens.

”În primul rând, presupusul boicot – care vine pe parte emoțională – nu se va întâmpla sigur. Îmi aduc aminte foarte bine, ca și cum ar fi fost azi, că, la un moment dat, pe vremurile cu mitingurile, cu Dragnea, nu mai intru în detalii, a fost o treabă cu o bancă… Și eu m-am dus acolo, am zis nu se poate, am lichidat conturile. Cine a mai fost din arealul meu de răspândire care a făcut la fel? Nimeni! Eu am fost pe acțiune. Deci, stați liniștiți, vom scoate niște aburi pe nări acum și nimic altceva nu se va întâmpla”, a explicat Mircea Badea la Antena 3.

ADVERTISEMENT

Totodată, crede că România a ajuns să fie victima perfectă pentru că românilor, de-a lungul istoriei, le-a convenit la perfecție acest statut.

”În al doilea rând, sigur că noi acum părem victime. S-a făcut o mare nedreptate. Corect. Doar că la statutul nostru de victime noi am contribuit, practic în toată istoria noastră recent. Noi ne-am fundamentat și consolidat un statut de victimă foarte consistent”, a completat Mircea Badea.

ADVERTISEMENT

Austria și Olanda au votat împotriva aderării la spațiul Schengen a României și Bulgariei, dintr-un total de 27 de state membre UE. Olanda a menționat că a avut o problemă doar cu Bulgaria, țară care nu a acceptat să fie decuplată de România în momentul votului.

Președintele Klaus Iohannis a considerat, la fel ca restul politicienilor din țara noastră, nedrept acest deznodământ.

ADVERTISEMENT

”Lipsa consensului de astăzi în ceea ce priveşte aderarea României la Schengen, pe fondul opoziţiei Austriei, este profund nedreaptă pentru ţara noastră şi cetăţenii români. România merita să primească un vot favorabil.

O confirmă datele solide, rezultatele misiunilor recente de evaluare ale statelor membre şi instituţiilor europene. Un singur stat membru a ales să ignore aceste realităţi şi să blocheze unanimitatea europeană, în mod inexplicabil şi dificil de înţeles pentru întreaga Uniune Europeană.

Atitudinea regretabilă şi nejustificată a Austriei din cadrul reuniunii de astăzi riscă să afecteze unitatea şi coeziunea europene, de care avem atât de multă nevoie mai ales în actualul context geopolitic”, a declarat Klaus Iohannis, potrivit comunicatului de presă al Administraţiei Prezidenţiale.

ADVERTISEMENT
Tags: