Fotbal intern

Mircea Lucescu sare în apărarea lui Mirel Rădoi: ”Ducem lipsă de jucători de valoare”

12.11.2020 | 23:30
Mircea Lucescu sare in apararea lui Mirel Radoi Ducem lipsa de jucatori de valoare
ADVERTISEMENT

Antrenorul formației Dinamo Kiev, Mircea Lucescu, sare în apărarea selecționerului echipei naționale a României, Mirel Rădoi, căruia i se cere tot mai mult demisia.

După ratarea calificării la Euro și înfrângerile rușinoase din Liga Națiunilor, tehnicianul primei reprezentative a admis că ar putea pleca după ultimele jocuri din acest an.

ADVERTISEMENT

FANATIK a anunțat în exclusivitate că Universitatea Craiova îl dorește pe Rădoi pentru a-l înlocui pe Cristiano Bergodi și până la finalizarea înțelegerii l-a numit interimar pe Corneliu Papură.

Mirel Rădoi este apărat de Mircea Lucescu

”De ce nu interpretați altfel chestia asta? Fotbalul românesc duce lipsă de jucători de valoare, de antrenori de valoare. Rădoi este considerat un antrenor de viitor, de perspectivă, iar FRF nu vrea să-l piardă și atunci încearcă să diminueze din nereușita calificării și încearcă să-l mențină în poziție”, a sărit Mircea Lucescu în apărarea lui Mirel Rădoi.

ADVERTISEMENT

”Ei încearcă să-l lege pe Rădoi de echipa națională, să nu plece, așa cum s-ar fi întâmplat cu alt antrenor care ar fi ratat prezența la un Campionat European. Rădoi trece printr-un moment dificil pentru că nu are jucători care să-i permită calificarea la un turneu final”, a declarat ”Il Luce” la emisiunea Digi Sport Special.

Apoi, tehnicianul român a revenit la episodul cu tricoul lui Messi de la meciul Dinamo Kiev – Barcelona, din Champions League: ”Eu nu înțeleg oamenii cum au putut să interpreteze așa… Messi a debutat la Barcelona într-un meci împotriva lui Șahtior, în 2004 parcă. Mie mi-a venit foarte natural”.

ADVERTISEMENT

”I-am zis: ‘Leo, am tricoul lui Pele. Aș vrea ca lângă Pele să fie Messi’. Mi-a făcut semn să vin sus. Era supărat că echipa nu prea jucase. Cu mine a fost extraordinar. Ce ar fi însemnat ca Messi să îmi întoarcă spatele?

Și eu pentru el sunt un personaj! Nu s-a vorbit și de mine, ce sunt eu, ce reprezint eu, ce experiență am?! Lucrurile astea sunt normale, este o lume a sportului. Ar trebui să fie o mândrie și pentru oamenii de aici, cu atâta răutate, atâta mândrie”, a povestit Lucescu.

ADVERTISEMENT

La pauza întâlnirii de pe Camp Nou, tehnicianul român l-a strigat pe starul argentinian în timp ce acesta se îndrepta spre vestiare și  cei doi au discutat un scurt moment la marginea terenului. Românul a fost acuzat pentru că i-a cerut tricoul argentinianului, dar Lucescu s-a arătat nemulțumit de comentariile apărute pe această temă.


  • (P) Cotă EXCLUSIVĂ Fortuna: 6,90 este cota pentru ”peste 2,5 goluri în prima repriză” la meciul România-Norvegia. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT
Tags: