Virgiliu Postolachi, golgheterul celor de la UTA Arad în sezonul precedent, s-a despărțit de formația arădeană și a semnat cu Grenoble, în a doua ligă de fotbal din Franța, mutare anunțată în exclusivitate de FANATIK.
Atacantul de 23 de ani a semnat un contract valabil pe trei sezoane cu Grenoble, unde va purta tricoul cu numărul 17. Francezii i-au plătit atacantului clauza de reziliere de 500.000 de euro, informație dezvăluită în exclusivitate de FANATIK.
„Sunt foarte fericit să mă alătur acestui nou proiect. După experiențele mele de la PSG și Lille, când eram tânăr, vreau să demonstrez acum că mă pot impune în Franța. Ultimul sezon din România mi-a oferit multă încredere. Am legat multe meciuri, m-am simțit în formă și am marcat foarte mult.
Acum sunt la Grenoble, clubul la care au jucat Djorkaeff, Giroud sau chiar Thauvin. Sper să progresez și să îmi ajut echipa. În ceea ce privește profilul meu, pot juca oriunde în linia de atac.
În sezonul trecut am fost folosit în bandă, stânga sau dreapta, sau chiar în spatele vârfului”, a declarat Virgiliu Postolachi, pentru site-ul oficial al noului său club. În sezonul precedent, Postolachi a marcat 14 goluri pentru UTA Arad.
Antrenorul Mircea Rednic a anunțat plecarea atacantului Virgiliu Postolachi de la UTA Arad, informație oferită în exclusivitate de FANATIK.
”A fost ultimul meci al lui Postolachi. Am discutat și cu domnul Meszar, are o clauză în contract. Am mai fi putut să-l ținem 2-3 etape, dar și el își dorește să plece, e o șansă să joci la o echipă din liga a doua, care și-a propus promovarea, o echipă bună.
Îmi pare rău că pleacă, supărarea mea e că nu-ți cade bine să ți se spună cu două zile înainte că cineva vrea să plătească clauza, când el trebuia să fie titular… Dar o să ne descurcăm și fără el.
99,9% va pleca, de-asta nici n-am început cu el. N-a fost nici la antrenament la 100%, l-am protejat știind că va pleca. N-am vrut să riscăm, dar când a intrat a făcut diferența, a câștigat mai multe dueluri”, a declarat Rednic.
UTA Arad este protagonista uneia dintre cele mai spectaculoase campanii de achiziții în această vară. Pe lângă sumedenia de transferuri făcute, Mircea Rednic a decis să și renunțe la mai mulți jucători. Pentru ultima mutare, „Bătrâna Doamnă” se alege și cu o sumă importantă de bani.
FANATIK a aflat în exclusivitate că UTA Arad se va despărți în această vară de Virgiliu Postolachi (23 de ani). Din informațiile noastre, un club din Ligue 2 i-a plătit atacantului clauza de reziliere în valoare de 500.000 de euro.
Astfel, internaționalul moldovean se va întoarce în Franța după trei ani de zile. În Hexagon, Postolachi a făcut junioratul la Paris Saint-Germain, formație de care a aparținut până vara lui 2019.
Ultima experiență a atacantului în Franța a fost la echipa secundă a lui Lille, pentru care a evoluat între 2019 și 2020, înainte să fie cedat definitiv la Mouscron. La UTA, Postolachi a ajuns în vara lui 2021, când, după o experiență în Danemarca, la Vensyssel, „textiliștii” au plătit 40.000 de euro.
La UTA Arad, Virgiliu Postolachi a dat cel mai bun randament din carieră. În 45 de apariții în tricoul „Bătrânei Doamne”, internaționalul moldovean a marcat 14 goluri și a oferit cinci pase decisive.
Mircea Rednic s-a pregătit deja pentru plecarea lui Virgiliu Postolachi de la UTA. FANATIK a anunțat în exclusivitate că antrenorul arădenilor a adus la echipă un atacant olandez.
Este vorba despre Kyvon Leidsman (24 de ani), care a semnat un contract valabil pe un sezon cu opțiune de prelungire pentru încă un an. Batavul a jucat în sezonul treuct la Top Oss, în a doua ligă din Olanda, acolo unde a evoluat în 27 de meciuri şi a marcat patru goluri. A venit din postura de jucător liber, după trei ani petrecuți la Top Oss.
În această vară, pentru postul de atacant, UTA a dorit să îl repartieze pe arădeanul Adi Petre. Acesta a ales să meargă însă la Hermannstadt, decizie care l-a scos din sărite pe Rednic „Ești arădean numai când ți se dau bani?”, a tunat „Puriul”.
UTA, care sezonul trecut a avut emoții pentru rămânerea în primul eșalon, fiind nevoită să joace baraj cu Gloria Buzău, va deschide noua ediție de SuperLiga. Vineri, 14 iulie, de la ora 18:30, arădenii primesc vizita nou-promovatei Oțelul Galați.