News

Misiune contracronometru în Hunedoara. Pompierii caută o persoană posibil înecată într-un baraj de lângă Hațeg

Misiune contracronometru pentru pompierii din Hunedoara. O persoană posibil înecată într-un baraj de lângă Hațeg este căutată de autorități.
14.04.2024 | 20:32
Misiune contracronometru in Hunedoara Pompierii cauta o persoana posibil inecata intrun baraj de langa Hateg
Pompierii caută o persoană posibil înecată într-un baraj de lângă Hațeg
ADVERTISEMENT

Pompierii din județul Hunedoara sunt în alertă. Aceștia au fost solicitați, duminică, pentru a căuta o persoană posibil înecată.

Personalul hidrocentralei din zonă a fost avertizat să nu crească nivelul apei

Din primele informații, este probabil ca aceasta să se fi înecat într-un baraj de lângă Haţeg.

ADVERTISEMENT

Reprezentanții ISU Hunedoara au anunțat că mai mulți pompieri intervin în zona ”Barajul mare” de la Sântămăria Orlea – lângă oraşul Haţeg pentru a găsi persoana respectivă.

Între timp, aceștia au avertizat personalul hidorcentralei din zonă să evite creșterea nivelului apei în baraj pentru a nu periclita intervenția salvatorilor.

ADVERTISEMENT

”Dispeceratul Integrat a anunţat tehnicienii hidrocentralei din amonte, să acţioneze în consecinţă, astfel încât să evite creşterea nivelului apei în aval, ceea ce ar periclita intervenţia salvatorilor”, au transmis, duminică reprezentanții ISU Hunedoara.

Decocamdată, pompierii din Hunedoara au transmis că nu știu dacă persoana posibil înecată este femeie sau bărbat.

ADVERTISEMENT

De asemenea, autoritățile au dezvăluit că nu se știe cu exactitate cum a fost posibil să ajungă în zona respectivă.

În scopul preîntâmpinării unor evenimente similare ce se pot solda cu pierderi de vieţi omeneşti, reprezentanții ISU vă recomandă următoarele:

ADVERTISEMENT
  •  nu vă aventuraţi la scăldat dacă nu înotaţi bine;
  • scăldaţi-vă doar în locuri special amenajate pentru înot şi respectaţi avertizările privind interzicerea scăldatului;
  • respectaţi întotdeauna recomandările administratorului locului de agrement referitoare la măsurile de prevenire a înecului şi, în cazul în care nu ştiţi să înotaţi, folosiţi întotdeauna echipament de protecţie – fără vesta de salvare, o simplă plimbare cu barca pe lac se poate transforma într-o tragedie!
  • evitaţi scăldatul în râuri, lacuri, canale de irigaţii sau alte cursuri de apă unde malurile sunt abrupte, curenţii foarte puternici, albiile nămoloase sau pline de plante, pietre, crengi şi trunchiuri de copaci;
  • nu vă aventuraţi în apă când sunteţi sub influenţa alcoolului, seara târziu sau pe timp de noapte;
  • evitaţi scăldatul în zone în care, anterior, s-au produs incidente;
  • nu intraţi în apa rece după ce aţi stat mult la soare;
  • nu săriţi de pe platforme, poduri sau alte construcţii – aceste acte de teribilism pot avea consecinţe foarte grave;
  •  nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi sau în locuri unde există posibilitatea căderii lor în apă.
ADVERTISEMENT