Fotbal intern

Mobilizare fără precedent la Sfântu Gheorghe înainte de Sepsi – CFR Cluj! ”Vrem să spargem un mit”

20.04.2021 | 17:41
Mobilizare fara precedent la Sfantu Gheorghe inainte de Sepsi  CFR Cluj Vrem sa spargem un mit
ADVERTISEMENT

Sepsi OSK va evolua pentru a doua oară în play-off-ul Ligii 1 și țintește o participare în cupele europene. Patronul Laszlo Dioszegi s-ar mulțumi cu câte un punct în fiecare din cele 10 meciuri, dar a mărturisit că un succes în fața campioane CFR ar fi un bonus pentru echipa lui.

Sepsi OSK și CFR Cluj se vor întâlni, miercuri, în etapa a doua din faza play-off. Covăsnenii au făcut un meci aproape perfect pe ”Ion Oblemenco”, în remiza albă, scor 0-0, cu Universitatea Craiova și este în obiectiv.

ADVERTISEMENT

Secuii țintesc locul 4 la finalul sezonului, dar nu refuză lupta pentru o medalie, dacă și rezultatele îi vor ajuta să o detroneze pe U Craiova de pe podium.

Laszlo Dioszegi: ”Cel mai tare m-aș bucura să batem CFR-ul, n-am reușit niciodată”

Finanțatorul secuilor este arareori vizibil în preajma vestiarului echipei, cu atât mai puțin în presă. De această dată, Laszlo Dioszegi a ținut să le transmită jucătorilor un mesaj de încurajare înaintea confrntării cu campioana în exercițiu a României, CFR Cluj.

ADVERTISEMENT

”Eu am încredere în băieți că se mobilizează și o să reușim cel puțin câte un punct de la fiecare meci, ar fi de vis. Dar, eu m-aș bucura cel mai tare dacă am bate CFR-ul, ca să spargem mitul că cu CFR n-am reușit să câștigăm niciodată. Ar fi senzațional ca măcar patru puncte din cele două meciuri să scoatem.

E foarte greu cu CFR-ul, dar la fel de greu e și cu FCSB-ul. Locul 4 e obiectivul, dar, dacă se poate, de ce să nu încercăm să terminăm pe locul 3”, a spus Dioszegi, pentru Pro Sport.

ADVERTISEMENT

Ce îl nemulțumește pe finanțatorul secuilor

Pentru Sepsi urmează două meciuri extrem de dificile. Miercuri, cu CFR, iar la sfârșitul săptămânii cu FCSB, în deplasare. Aparent, Sepsi pornește cu șansa a doua, dar are a doua cea mai bună ofensivă din Liga 1, iar acest lucru le dă speranțe covăsnenilor.

Există totuși, un amănunt care îl deranjează pe finanțatorul Laszlo Dioszegi. Conform ”bunului” obicei din fotbalul românesc, o echipă care împrumută jucători de la o oponentă nu poate să-i folosească în meci direct, conform anexelor din contracte.

ADVERTISEMENT

”Avem un dezavantaj pentru că nici Petrila, nici Golofca, nu pot să joace în meciul cu CFR Cluj, pentru că așa au scris în contract. Dar eu rămân optimist și cred că toți ceilalți jucători sunt montați la maxim”, a mai spus Dioszegi pentru sursa menționată.

ADVERTISEMENT