Fotbal intern

Momente de panică la Ovidiu! Alexandru Cicâldău, lovit la cap în minutul doi. Ambulanţa a intrat pe teren. Ultimele veşti despre fotbalist. Update

14.09.2020 | 21:24
Momente de panica la Ovidiu Alexandru Cicaldau lovit la cap in minutul doi Ambulanta a intrat pe teren Ultimele vesti despre fotbalist Update
Momente de panică la Ovidiu! Alexandru Cicâldău, lovit la cap în minutul doi. Ambulanţa a intrat pe teren
ADVERTISEMENT

Alexandru Cicâldău a fost victima unui atac dur în minutul doi al partidei dintre Viitorul şi Universitatea Craiova. Andrei Artean l-a lovit pe mijlocaşul oltenilor, care a rămas inert.


UPDATE, ora 22:05. Din fericire, Alexandru Cicâldău este în afara oricărui pericol. După ce a efectuat un control la spital, fotbalistul a revenit la stadion şi este alături de colegii săi.

ADVERTISEMENT

După câteva momente în care nu s-a mişcat, arbitrul şi jucătorii de câmp au făcut semne disperate medicilor să intervină pe gazon.


Au fost câteva momente de panică până când Alexandru Cicâldău a dat semne de revenire. Chiar şi aşa, ambulanţa a intrat pe teren ca măsură de precauţie, până când mijlocaşul şi-a revenit.

ADVERTISEMENT

Momente de panică la Ovidiu! Alexandru Cicâldău, lovit la cap în minutul doi. Ambulanţa a intrat pe teren

Din fericire, Alexandru Cicâldău a ieşit pe picioarele sale de pe terenul de la Ovidiu, însă fotbalistul s-a clătinat serios în drumul spre banca de rezerve.

Imediat, Cristiano Bergodi a luat decizia de a-l înlocui pe Cicâldău cu Alexandru Mateiu. Meciul a fost întrerupt aproximativ cinci minute, interval în care fotbalistul Craiovei a primit îngrijiri medicale.

ADVERTISEMENT

Cicâldău, comoţionat serios şi după ce a ieşit de pe teren! Hagi a reacţionat nervos

Cel mai probabil, el va fi transportat la spital pentru investigaţii suplimentare, având în vedere că a fost vorba de o lovitură puternică în zona cefei.

După ce Alex Cicâldău a părăsit terenul, ameţit fiind de lovitura încasată, a venit şi rândul “agresorului” Andrei Artean să o facă. Arbitrul a scos cartonaşul roşu şi i l-a arătat fotbalistului de la Viitorul.

ADVERTISEMENT

Viitorul a rezistat un sfert de oră cu om în minus.

Gică Hagi, aflat în tribună, a fost extrem de nervos şi a gesticulat după decizia arbitrului.

Viitorul a rezistat până în minutul 18 cu un om în minus. Elvir Koljic a deschis scorul după o eroare a lui Ciobanu.

 

ADVERTISEMENT