Thomas Hand, originar din Irlanda, declarase anterior într-un interviu emoționant, după ce autoritățile israeliene i-au spus că fiica sa a fost ucisă, că se simte ușurat, și că nu și-ar fi dorit să treacă prin chinul de a nu știi ce se întâmplă cu fiica sa în captivitatea celor de la Hamas.
Tânăra irlandezo-israeliană Emily Hand a fost eliberată sâmbătă, 25 noiembrie, după ce a fost ținută ostatică timp de 50 de zile de către gruparea militantă Hamas.
Fetița de nouă ani, care a fost răpită din casa ei din kibbutzul Be’eri la 7 octombrie de către bărbați înarmați palestinieni, a fost inclusă în cel de-al doilea grup de ostatici care au fost eliberați în cadrul unui acord prin care 50 de copii, mame și femei în vârstă israelieni sunt eliberați în patru grupuri pe o perioadă de patru zile, timp în care ambele părți respectă o încetare a focului în Gaza.
Emily, împreună cu alți opt copii israelieni și cinci femei, a fost predată reprezentanților Crucii Roșii în Khan Yunis și condusă la punctul de trecere Rafah. După ce au trecut granița spre Egipt, ostaticii au fost identificați cu certitudine de către oficialii de securitate israelieni și au fost transportați cu elicopterul la un spital din Israel.
La spital, Emily a fost reunită cu tatăl ei irlandez, Thomas Hand, și cu cei doi frați vitregi ai ei.
“Nu găsim cuvintele pentru a ne descrie emoțiile după 50 de zile dificile și complicate”, a spus familia ei într-un comunicat. “Suntem foarte bucuroși să o îmbrățișăm din nou pe Emily, dar, în același timp, ne amintim de Raya Rotem și de toți ostaticii care încă nu s-au întors.”
Emily, care și-a petrecut a noua aniversare în captivitate la începutul acestei luni, a fost răpită în timp ce dormea la casa unui prieten și inițial s-a temut că a murit. Tatăl ei, originar din Dún Laoghaire, în Dublin, a îndemnat guvernul irlandez să facă tot posibilul pentru a asigura eliberarea ei. Asigurarea libertății lui Emily a fost “motivul meu pentru care trăiesc și mă trezesc în fiecare zi”, a declarat el la o conferință de presă la începutul acestei luni.
La câteva zile după atacul din 7 octombrie al Hamas, Thomas Hand a oferit un interviu emoțional celor de la CNN, când a spus că se simte ușurat când a aflat că fiica sa a fost ucisă de teroriștii Hamas, fiind scutit de chinul de a o ști în captivitate. Thomas a declarat că în momentul în care a primit vestea că a fost găsit cadavrul fiicei sale, s-a simțit ușurat că aceasta nu a fost răpită și ținută ostatică. El și-a amintit: “Au spus: ‘Am găsit-o pe Emily’. Este moartă”, iar eu am spus “Da!” Am spus “Da” și am zâmbit, pentru că aceasta este cea mai bună veste dintre toate posibilitățile pe care le știam”.
Prietena ei, Hila Rotem (13 ani), a fost, de asemenea, eliberată sâmbătă seară, dar mama ei, Raya Rotem, este încă ținută în captivitate. În primele 24 de ore de la eliberare, după un examen medical, profesioniștii și membrii familiei o vor informa pe Emily despre prietenii ei de pe Be’eri care au fost fie uciși, fie răpiți.
Aproximativ 100 de persoane din Be’eri au fost ucise și două duzini au fost luate ostatice, când zeci de bărbați înarmați cu arme grele din Hamas au trecut din casă în casă, împușcând familii întregi și incendiind case. Supraviețuitorii și echipele medicale de prim răspuns au mărturisit atrocitățile comise de militanți în kibbutz.
Patru cetățeni străini, răpiți de asemenea în Israel la 7 octombrie, au fost de asemenea eliberați sâmbătă, într-un gest care nu are legătură cu acordul dintre Israel și Hamas. De asemenea, Israelul urma să elibereze sâmbătă 39 de prizonieri palestinieni, majoritatea femei și copii din Cisiordania.
Inițial, s-a crezut că Emily a fost ucisă în atacul Hamas. Cu toate acestea, familia ei a fost informată trei săptămâni mai târziu că era foarte probabil ca ea să fi fost de fapt răpită și să fi fost reținută împreună cu prietena ei din Be’eri, unde se afla la o petrecere în pijamale în noaptea atacului, și cu mama prietenei sale.
Emily nu se va putea întoarce acasă. Unii membri ai kibbutzului s-au întors pentru a opera fabrica de tipărituri din Be’eri, iar sala de mese comună a fost, de asemenea, redeschisă, dar zona rămâne o zonă militară închisă, iar majoritatea rezidenților, inclusiv Thomas Hand, sunt cazați la un hotel de la Marea Moartă.