Mona Dansatoarea este pregătită să plece din România. Vedeta vrea să plece la muncă, peste hotare, pentru a-și mări veniturile.
Cu banii câștigați, Mona Dansatoarea își dorește să-și îndeplinească un vis, acela de a-și deschide o școală de dans, iar acolo să angajeze o profesoară de balet.
”Dacă plec din țară tot așa plec, ca să pun proiectul pe picioare și am nevoie de mai mulți bănuți. Totodată, vreau să deschid și o școală.
Plec pentru că îmi trebuie mai mulți bănuți, trebuie să ofer fetelor cât mai mult și chiar vreau să angajez și o profesoară de balet”, a precizat frumoasa brunetă pentru Antena Stars, scrie Spynews.
Mona Dansatoarea nu ar pleca pentru prima oară peste hotare. De altfel, nu se dă în lături de la a face orice muncă. În Anglia crede că ar fi cel mai avantajos pentru ea să meargă.
”Am mai fost plecată, am verificat să vedem ce și cum. Merge și în afară munca mea, dar nu mă dau în spate și de la oricare altă muncă, pot să fiu și recepționeră la un hotel mai mare, pot să fiu și ce știu eu, dar tot expusă în față și pe la un salon, ceva.
Deocamdată am fost în Anglia, mi-ar plăcea acolo, dar mai sunt și alte țări. Am și rude în Anglia, mă pot stabili la fratele meu până încep munca, nu este o problemă locul de muncă sau limba engleză”, a mai completat Mona Dansatoarea.
Dacă în plan profesional știe ce are de făcut, în plan sentimental situația este incertă. Vedeta a terminat de curând o relație, de unde a ieșit ”puțin zdruncinată” și și-a schimbat numărul de telefon.
”Nu sunt încă pregătită să intru într-o relație, mă axez deocamdată pe muncă”, a mai trasmis Mona Dansatoarea.
Mona Dansatoarea este cunoscută în showbiz ca dansatoare a cântăreților de manele. Aceasta apare în multe dintre videoclipurile lor și îi însoțește la evenimente.