Life

Monica Tatoiu știe cum să atragă prosperitatea cu lenjeria intimă! Ce face, special, de Revelion

Monica Tatoiu este, cu siguranță, unul dintre personajele publice de la noi care nu se ferește să facă dezvăluiri.
29.12.2023 | 23:31
Monica Tatoiu stie cum sa atraga prosperitatea cu lenjeria intima Ce face special de Revelion
Monica Tatoiu știe cum să atragă prosperitatea, de Revelion / Foto: captură Kanal D
ADVERTISEMENT

Monica Tatoiu a dezvăluit, în stilul ei caracteristic, ce face ca să se asigure că va avea un an nou prosper. Și, a explicat femeia de afaceri, nici în acest an, odată cu Revelionul 2024, nu se va abate de la acest obicei în care crede din toată ființa ei.

Ce face Monica Tatoiu, de Revelion, pentru prosperitate

Monica Tatoiu, la fel ca și nenumărați alți români, are tot felul de superstiții pentru Noaptea de Revelion. Iar una dintre superstiții este, pentru femeia de afaceri, esențială pentru ca anul care urmează să îi fie pe plac. Și, ca de obicei, va respecta obiceiul cu speranța că dorințele îi vor deveni realitate.

ADVERTISEMENT

”Ritualul de Revelion este cu chiloţi. Eu şi soţul meu nu suntem niciodată acasă de Revelion. Eram pe pârtii când eram mai verzi, acum suntem mai portocalii. Chilotul roşu să fie nou, ca să nu fie decolorat. În chilotul ăla se pune dolar, euro. Se pune acolo unde este esenţa vieţii”, a spus Monica Tatoiu, într-un interviu pentru Antena 3, citată de dcnews.ro.

Obiceiul femeii de afaceri de a purta lenjerie intimă de culoare roșie este unul extrem de răspândit pe tot globul. Se spune că dacă în noaptea de Revelion ai pe tine ceva de această culoare vei reuși să îndepărtezi ghinionul. Mai mult, culoarea roșie ar atrage norocul când vine vorba de dragoste și de bani.

ADVERTISEMENT

Și, așa cum explica Monica Tatoiu, ea chiar are ce să facă cu banii la care visează. Ea a dezvăluit, în exclusivitate pentru FANATIK, că în anul care vine are o mare dorință. ”O să duc negocieri dure pentru vacanța de ziua mea în Polinezia Franceză. Dacă nu iese anul asta măcar o promisiune fermă pentru 2025”, ne spunea Monica Tatoiu.

Unde petrece, de Revelion, Monica Tatoiu

Monica Tatoiu ne-a dezvăluit ce va face, în acest an, de Revelion. Și, dacă de obicei era pe pârtie, femeia de afaceri va intra în noul an la… căldurică. Mai exact, într-o vacanță exotică în care se va bucura, timp de câteva săptămâni, de soare, mare și nisip fierbinte.

ADVERTISEMENT

”Oasele bătrâne au nevoie de soare. O lună departe de scandalurile de acasă. Pe 1 ianuarie 2024, la ora 9:00, prima scufundare”, spunea Tatoiu pentru FANATIK. De altfel, deja, ea a și plecat spre destinația de vis în care va intra în anul 2024.

În altă ordine de idei, ea pare să fie în fața unui an greu. Așa că, lenjeria roșie care să îi aducă noroc (și bani, desigur), îi este de maximă trebuință. Mai exact, în luna februarie a anului care urmează, ea va suporta o operație destul de complicată. ”Îmi pun un genunchi nou pe 12 februarie”, ne-a dezvăluit Monica Tatoiu.

ADVERTISEMENT

E adevărat, mai sunt o mulțime de alte obiceiuri și superstiții de Revelion, nu doar lenjeria roșie invocată de Monica Tatoiu. Printre acestea se poate număra mâncatul la cina festivă a unui pește și a 12 boabe de struguri. De asemenea, o monedă de argint în portofel pare să primită un an îmbelșugat.

ADVERTISEMENT