Criminalul, în vârstă de 57 de ani, nu a stat prea mult pe gânduri atunci când și-a ucis președintele de bloc, o femeie care era vecină cu el în acel bloc. S-ar fi înfuriat dintr-un motiv absurd, după ce femeia îl rugase să semneze un acord pentru montarea apometrelor.
Bărbatul a crezut de fapt că prin acea hârtie cineva îi va fura casa, astfel că a pus mâna pe cuțit și s-a răzbunat. “Mi-a luat casa”, a declarat bărbatul în timp ce era arestat de polițiști. Conform procurorilor, bărbatul ar fi ajuns acasă în jurul orei 19:00, după care ar fi intrat într-un conflict verbal cu femeia președinte de bloc.
Aceasta l-a informat că trebuie să semneze o hârtie pentru a-și da acordul pentru montarea apometrelor, însă lipsa de educație l-a dus pe bărbat cu mintea în alt loc. Acesta a crezut că semnând acel act de fapt cineva vrea să-i fure casa, astfel că s-a enervat teribil.
A urcat până la etajul 5 al blocului, acolo unde locuia, a luat un cuțit și s-a întors la femeie. A înjunghiat-o de mai multe ori, fără să stea pe gânduri, iar acum își va petrece probabil restul vieții după gratii. “Autopsia efectuată în dimineaţa de vineri a relevat peste 25 de plăgi produse prin lovire cu cuţitul.
Faţă de inculpat a fost luată măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore”, au transmis reprezentanții IPJ București-Ilfov, conform Știrile PRO TV. Ancheta va continua o perioadă până vor fi audiați toți martorii și vecinii.
Criminalul din București a fost reținut pentru 24 de ore, iar acum va fi prezentat judecătorilor de la Tribunalul București cu propunere de a fi arestat preventiv pentru 30 de zile. Oameni legii transmiteau în momentul crimei că femeia a fost descoperită de un vecin, în momentul în care era cel mai probabil decedată și zăcea într-o baltă de sânge.
”La data de 28 martie 2024, în jurul orei 19.10, Poliția Capitalei- Secția 9 a fost sesizată, de către mai multe persoane care domiciliază în același bloc, în Sectorul 2, cu privire la faptul că un vecin ar fi înjunghiat o femeie, cu un obiect tăietor-înțepător. S-au deplasat de urgență polițiștii Secției 9 la fața locului, unde l-au identificat și depistat pe bărbatul bănuit de comiterea faptei, în vârstă de 57 de ani, acesta fiind imobilizat și condus la sediul subunității.
Din primele verificări s-a stabilit faptul că fapta ar fi fost comisă în incinta spațiului unde femeia își desfășura activitatea, aceasta având calitatea de administrator al blocului”, au transmis reprezentanții Direcției Generale de Poliție a Municipiului București. Vecinii spun că nu s-ar fi așteptat niciodată ca atacatorul să comită acest gest.
Ce-i drept, vecinul respectiv era ”mai morocănos”, dar nimeni nu-l credea capabil de crimă. ”Dacă doamna era la casierie, să încaseze întreținerea și o fi fost o altercație verbală cumva și ăsta dacă a venit. Nu-mi venea să cred, că era așa mai morocănos, atât”, povestește un vecin, conform Știrile PRO TV.
”Pe președinta de la bloc o cunosc. Încasa întreținerea, așteaptă să vină oamenii de la întreținere să plătească întreținerea și a venit un nene de la etajul 5 cu cuțitul și a omorât-o”, a povestit un alt vecin.