Life

Motivul pentru care vaca este considerată un animal sacru în India. Adevăratele secrete din spatele hindușilor

Motivul pentru care indienii nu au voie să ucidă o vacă. Cine îndrăznește să consume carne de vită este considerat un adevărat păcătos.
16.04.2024 | 15:22
Motivul pentru care vaca este considerata un animal sacru in India Adevaratele secrete din spatele hindusilor
Motivul pentru care indienii nu au voie să ucidă o vacă. Sursa foto: Pixabay
ADVERTISEMENT

India este una dintre țările cu cea mai frumoasă și interesantă cultură din lume. De-a lungul timpului, milioane de oameni au fost fascinați de religia și de culorile zonei și au pus India în topul țărilor care merită văzute, măcar o dată în viață.

Vaca este unul dintre simboluri sacre ale Indiei

India este o țară a paradoxurilor. Indienii sunt un popor interesant prin definiție, mai ales datorită culturii lor. Aici, unele obiceiuri se practică de ani de zile, din generație în generație și par adevărate ritualuri.

ADVERTISEMENT

Dincolo de religie și cultură, indienii au atras atenția tuturor datorită unor aspecte pe care le respectă cu sfințenie. În India, vaca este pusă la loc de cinste și este considerat un animal sacru. Deși toată lumea știe asta, puțini sunt cei care cunosc explicația acestui fapt.

Vaca face parte din simbolurile Indiei. Este o amprentă a zonei și definește atât cultura, cât și religia zonei.  În India, vacile sunt prezente la tot pasul. Inclusiv în orașele mari, acestea pot fi zărite pe stradă, printre mijloacele de transport. Chiar dacă dau peste cap întreaga circulație, șoferii nu pot riposta.

ADVERTISEMENT

Vaca este un animal sacru, ceea ce înseamnă că este interzisă orice acțiune care ar putea să o pună în pericol. Nu este voie să lovești o vacă, să o rănești sau să o forțezi să facă anumite lucruri.

De ce este interzis să ucizi o vacă în India

Hindușii din India nici măcar nu consumă carne de vacă. În timp ce în restul lumii este servită ca preparat exclusivist în meniul restaurantelor, indienii nici nu vor să audă de așa ceva. Se spune că oricine consumă carne de vită comite un adevărat păcat.

ADVERTISEMENT

Printre puținele produse pe care indienii le consumă și care provin de la vacă este laptele. Din el se face unul dintre cele mai bune unturi din India, ghee-ul, care se folosește pentru prepararea diferitelor mâncăruri tradiționale.

Hindușii nu au privit niciodată vaca ca pe un animal comun. Pentru ei, simbolistica acestui animal este mult mai profundă. Vaca, pentru indieni, reprezintă un simbol al fertilității, chiar însăși viața.

ADVERTISEMENT

Această venerare a vacii vine din perioada Indiei antice, atunci când vacile erau sacrificate în numele zeilor. Singura excepție de la sacrificiu erau vacile cu lapte care erau păstrate pentru a asigura hrana indienilor.

Odată cu apariția jianismului și a hinduismului, statutul vacii a început să se schimbe. Sacrificarea ei era echivalentă cu o crimă. Din acel moment, hindușii s-au oprit din a mai consuma carne de vacă. În prezent, acest animal este venerat în India. Imaginea sa este adesea asociată cu diverși zei, precum Krishna.

ADVERTISEMENT
Tags: