Nadia Comăneci rămâne un simbol al sportului la nivel internațional, fiind prima gimnastă de 10 de la Jocurile Olimpice. Are milioane de fani în întreaga lume, iar acum i-a luat prin surprindere când a anunțat că și-a făcut un tatuaj.
Nadia Comăneci, prima gimnastă de 10 de la Jocurile Olimpice, a rămas în inima oamenilor din întreaga lume și mulți o admiră pentru performanța pe care a obținut-o, ducând și numele României mai departe.
Dar nici ea nu a uitat emoțiile pe care le-a trăit în anul 1976. La acel moment, a luat prin surprindere pe toată lumea, inclusiv pe organizatori. Pentru că atunci computerele nu erau pregătite să afișeze nota 10, pe ecrane a apărut „1.00”.
Au urmat câteva momente de confuzie, apoi arbitrii au confirmat că românca este prima gimnastă din istorie care primea un 10 perfect. Acum, ajunsă la 62 de ani, Nadia Comăneci a celebrat momentul într-un mod inedit.
Mai exact, fosta mare gimnastă a publicat de curând o fotografie în care a surprins noul său tatuaj. Ea ales să păstreze pentru totdeauna pe piele, în zona gleznei, cercurile olimpice și nota pe care a primit-o atunci.
Potrivit Orange Sport, Nadia Comăneci a dezvăluit că și-a dorit să aibă întotdeauna cu ea entuziasmul acelor clipe, dar nu și-a dorit să aibă doar cercurile, pe care toți marii sportivi obișnuiesc să și le facă.
Astfel, fosta mare gimnastă și-a tatuat un design gândit special pentru ea, care să cuprindă toate credințele după care sportiva stabilită în Statele Unite ale Americii se ghidează în viață.
„Este un design creat special pentru mine. Este permanent. Eu mi-am dorit un astfel de tatuaj de multă vreme, ceva care să reprezinte toate lucrurile importante care se regăsesc în acest tatuaj: Girl Power, Break the ice, Hard work, Be unique etc.
Eu deja l-am făcut ieri şi pot spune că îl port cu foarte mare mândrie. Este un trend al campionilor olimpici să-şi facă cercurile olimpice tatuate. Eu mi-am dorirt ceva unic, ceva care să spună povestea primului 1.00”, a explicat Nadia Comăneci.