Life

Natașa Raab, condusă pe ultimul drum la Craiova! Imagini sfâșietoare înainte de înmormântare

Actrița Natașa Raab este condusă pe ultimul drum, la Teatrul Național Marin Sorescu din Craiova! FANATIK are imagini emoționante!
25.10.2023 | 14:00
Natașa Raab, condusă pe ultimul drum, înainte de înmormântare. Foto: FANATIK
ADVERTISEMENT

Natașa Raab este condusă pe ultimul drum, astăzi, 25 octombrie 2023, la Craiova. Sicriul cu trupul actriței care s-a stins din viață la vârsta de 70 de ani, pe 23 octombrie, a fost depus la Teatrul Marin Sorescu, iar oamenii care au îndrăgit-o, colegi de breaslă sau simpli admiratori, și-au putut lua rămas bun de la ea.

Natașa Raab, pe ultimul drum. Craiovenii și-au luat rămas bun de la ea la Teatrul Marin Sorescu. Actrița va fi înmormântată astăzi

Timp de două ore, sicriul cu trupul neînsuflețit al artistei a stat la Teatrul Marin Sorescu, acolo unde prietenii, rudele și colegii de breaslă au plâns-o. Natașa Raab va fi înmormântată astăzi, în Cimitirul Ungureni din orașul doljean.

ADVERTISEMENT

FANATIK vă prezintă imagini în exclusivitate de la Teatrul Marin Sorescu din Craiova, unde au apărut zeci de coroane cu mesaje de condoleanțe. Coroanele de flori au fost amplasate la intrarea în instituția culturală, iar în interiorul foaierului, în spatele sicriului, a fost așezat un tablou cu imaginea actriței.

Natașa Raab a avut mai multe probleme de sănătate înainte să se stingă din viață. Actrița a suferit de Parkinson și cancer ovarian și a fost o adevărată luptătoare, după cum au descris-o cei mai apropiați prieteni și colegi de breaslă. Moartea coanei Chiva din reclamele la brânzeturi i-a întristat pe actorii din România.

ADVERTISEMENT

Ieri, Bebe Cotimanis dezvăluia, în exclusivitate pentru FANATIK, care e testamentul moral pe care Natașa Raab l-a lăsat drept moștenire. Artista a vrut să joace într-o piesă de teatru cu actorul și fostul voice-over de la PRO TV, dar, din nefericire, n-a mai apucat.

Bebe Cotimanis și Carmen Tănase, dezvăluiri emoționante despre regretata artistă

„Am fost colegi în Institut (n. red.: Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București). Ea era la o altă clasă, nu mai știu la ce profesor. A fost colegă cu Angel Rababoc în aceeași clasă și îmi pare rău că nu am reușit să ducem un proiect la final. Mi-a propus o piesă să o jucăm împreună. Eram de acord cu chestia asta, dar ea s-a îmbolnăvit acum un timp în urmă.

ADVERTISEMENT

N-am mai apucat să facem piesa asta și am mai vorbit la telefon și a regretat. Mi-a zis: „Bebe, nu mă mai văd în stare să fac piesa asta”. Lăsase ea, așa, o vorbă: „Să nu faci piesa cu altcineva că te afurisesc, știi? O zicea cum era ea plină de energie, de patos, draga de ea…

Este o veste tare tristă, mai ales că a plecat și Teo Corban din generația noastră, acum s-a dus și Natașa… Dumnezeu s-o odihnească!”, a dezvăluit Bebe Cotimanis despre Natașa Raab, pentru FANATIK.

ADVERTISEMENT

„În ultimii ani a suferit cumplit”

O altă actriță care a cunoscut-o foarte bine pe Natașa, Carmen Tănase, ne-a spus că actrița a fost doborâtă de moartea soțului ei, doctorul Val Guțul, și de atunci a suferit mai mult ca oricând.

„Natașa a fost o inimă mare. O inimă umblătoare. Nu conta că nu te vedeai cu ea luni în șir, dacă aveai nevoie de ajutor, mobiliza și Armata să te ajute. A trecut prin multe, le-a dus cu fruntea sus, dar moartea lui Val a pus-o la pământ. A fost o actriță extraordinară, un om rar, un prieten devotat.

Da, avea gura mare, dar asta pentru că pe ea o costa tot. În ultimii ani a suferit cumplit de nedrept, cumplit. Acum a scăpat și sper că e liniștită și împăcată. Drum bun, Natașa! Dumnezeu să te odihnească în pace”, ne-a spus Tănase, despre Natașa Raab.

 

ADVERTISEMENT