Naţionala României se pregăteşte de Campionatul Mondial de handbal feminin, care ne poate duce în turneele preolimpice. „Tricolorele” au parte de cele mai bune condiţii în Danemarca.
Delegaţia noastră este cazată la Hotel Regina-Scandic, unul dintre cele mai luxoase din Herning. Situat foarte aproape de centru, este un stabiliment de patru stele, dotat la cele mai înalte standarde.
Hotelul se laudă şi cu un restaurant de lux, la cele mai înalte standarde. Printre facilităţile apreciate se numără şi sauna sau sala de sport, dar şi poziţionarea hotelului.
Dacă într-o perioadă normală, o cameră costă între 160 şi 200 de euro, în timpul Campionatului Mondial de handbal feminin preţurile s-au dublat şi preţul unei camere este între 300 şi 400 de euro pe noapte.
„Tricolorele” sunt la doar o stradă distanţă de aleea pietonală din centrul oraşului Herning. În timpul liber, handbalistele se pot plimba pe străzile oraşului, mai ales că în această perioadă a anului, aleea este pregătită pentru sărbătorile de iarnă, cu mii de luminiţe.
Un inconvenient al hotelului este poziţionarea chiar în faţa gării din Herning. Dar, spre deosebire de alte oraşe mai mari, trenurile circulă mai rar, iar în oraş, există şi panouri de o parte şi cealaltă a şinelor pentru a atenua zgomotul.
Sala Jykse Bank Boxen este situată la aproximativ 3 kilometri de hotelul „tricolorelor”, dar delegaţia României are un autocar pus la dispoziţie de organizatori pentru toate activităţile sportive.
Naţionala României va debuta vineri, 1 decembrie, la Campionatul Mondial de handbal feminin. „Tricolorele” vor juca de la ora 19:00 cu reprezentativa statului Chile. Apoi vor urma meciurile cu Serbia (3 decembrie) şi Danemarca (5 decembrie).
Avantajul „tricolorelor” este că nu se vor muta din Herning indiferent de faza în care vor evolua. Grupa principală din care va face parte şi România îşi va disputa meciurile tot la Herning, la fel sferturile, semifinalele şi finala Mondialului.
FANATIK este în Danemarca la Campionatul Mondial de handbal feminin. În fiecare zi puteţi citi pe site-ul nostru cele mai noi informaţii, reportaje şi interviuri.