Nea Ilie este cel mai înfocat suporter dinamovist din Spania! Imobilizat în scaun cu rotile, a venit să își urmărească favoriții la Marbella: ”Dragostea pentru Dinamo mă cheamă!”. VIDEO

corespondenta din SPANIA
Francisc Oprea    Diana Flintoacă   
în Dinamo
18/01/2020, 21:42
Nea Ilie este cel mai înfocat suporter dinamovist din Spania! Imobilizat în scaun cu rotile, a venit să își urmărească favoriții la Marbella: ”Dragostea pentru Dinamo mă cheamă!”. VIDEO corespondenta din SPANIA

Dinamo se află în această perioadă în cantonament la Marbella și, ca de fiecare dată când favoriții ajung în Spania, Nea Ilie, unul dintre suporterii români stabiliți în zonă, nu a ratat ocazia de a-și vedea favoriții pe viu.

„Dragostea pentru Dinamo mă face să vin”

Dinamo a disputat al doilea amical al cantonamentului de la Marbella, contra celor de la Bochum, și în tribunele arenei a fost și Nea Ilie, un suporter român stabilit de 17 ani în Spania, care nu ratează nicio întâlnire cu echipa favorită.

Vrei să citești acasă, în siguranță, TAIFASURI, revista ta preferată? Abonează te ACUM doar la oficiile Poștei Române! Surprize + CD urile preferate doar pentru ABONAŢII TAIFASURI

Nea Ilie declară că dragostea pentru Dinamo l-a făcut să vină de la 70 de kilometri pentru a vedea meciul formației lui Dusan Uhrin și, chiar dacă perioada actuală este mai dificilă din toate punctele de vedere, speranța unui viitor strălucit în Ștefan cel Mare rămâne vie.

Dinamo înseamnă tot, din punct de vedere sportiv, pentru mine, este echipa sufletului meu. De la 70 de kilometri vin. Dinamo mă face să vin, dragostea pentru Dinamo, nici lotul care e acum, nimic, bucuriile pe care mi le-a oferit clubul în trecut.

Cea mai mare bucurie, în afara de victoriile cu Steaua, cred că este victoria cu Hamburg (n.r. Cupa Campionilor Europeni 1983), când ei erau campionii Europei. Nu știu cum a început povestea, m-am trezit dinamovist, așa m-am născut.

De 17 ani stau în Spania, viața mea e bună, mult mai bună decât în România, de asta am plecat. Cel mai bun prieten al meu de la Dinamo este Dănciulescu, că el a rămas din garda veche, el a rămas lângă echipă.

Chiar dacă îl dă afară Negoiță el nu moare de foame, are un nume, se descurcă. Dinamo are un rol important, este aproape de jucători”, a declarat Nea Ilie.

Gepostet von DoarDinamo am Samstag, 18. Januar 2020

Nu crede în proiectele socios

Nea Ilie susține că nu a cotizat pentru cele două proiecte de tip socios lansate, „Asociația Dinamoviști pentru Dinamo” și „Programul DDB”, neavând credința că ele pot deveni o certitudine pentru viitorul clubului din Ștefan cel Mare.

Trebuie să sperăm că va veni un investitor care să ne pună pe picioare, cu Negoiță nu mai este nico speranță. Dinamo este în pericol, trecem printr-un moment foarte greu.

Nu am cotizat în proiectele socios, nu cred în ele, nu avem noi educația nemților să dăm bani pentru club. Le transmit tinerilor suporteri să vină alături de echipă, Dinamo nu moare indiferent ce ar fi, putem să ajungem și în liga a doua”, susține Nea Ilie.

Dinamo nu a reușit să se impună în primele două partide de verificare din Spania. După înfrângerea, 0-1, în fața celor de la Dynamo Dresda, formația lui Dusan Uhrin a remizat cu Bochum.

Delegația „alb-roșie” va sta la Marbella până pe 23 ianuarie, perioadă în care „câinii” vor mai disputa alte două meciuri amicale, cu Oisjek și FK Krasnodar.

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles