Fotbal intern

Nicolae Dică a lămurit conflictul cu Florin Tănase: „Mă așteptam la acest lucru”

06.11.2020 | 22:13
ADVERTISEMENT

Antrenorul secund al naționalei României, Nicolae Dică, a făcut lumină în privința relației pe care o are cu Florin Tănase, căpitanul echipei FCSB. „Dicanio” susține că nu are nicio problemă cu Tănase. 

Aflat într-o formă bună, liderul echipei care ocupă locul 2 în clasamentul Ligii 1 a fost convocat la echipa națională pentru amicalul cu Belarus și meciurile din Liga Națiunilor cu Norvegia și Irlanda de Nord.

ADVERTISEMENT

Despre Tănase s-a vehiculat că nu este convocat la echipa națională din cauză că Mirel Rădoi și Nicolae Dică au o problemă cu fostul lor elev de la formația roș-albastră.

Nicolae Dică l-a acuzat pe Florin Tănase că s-a bucurat de plecarea sa de la FCSB

Nicolae Dică a fost secund la FCSB în sezonul 2014-2015, când antrenorul principal al echipei era Constantin Gâlcă. Ulterior, fostul vârf din Ghencea a ajuns să ocupe chiar rolul de antrenor principal al roș-albaștrilor în sezonul 2017-2018, însă a avut parte de o relație destul de tensionată cu Gigi Becali.

ADVERTISEMENT

După plecarea de la club, Dică a oferit câteva declarații controversate, prin care îi acuza voalat pe liderii echipei, printre care și Florin Tănase, că discută constant cu Gigi Becali și au un cuvânt de spus în privința deciziilor pe care boss-ul echipei le dictează către banca tehnică.

„Eu îmi aduc aminte că jucătorii se plângeau în pregătire că antrenamentele erau foarte tari, acum văd că nu mai e cazul. Cei care au vorbit cu patronul despre cât țineam eu antrenamentele, Coman și Tănase, sper să înscrie dublu acum. Nu sunt dezamăgit. Știu ce se întâmpla acolo. E greu să mulțumești 25-26 de jucători. Normal că unii se bucură atunci când pleacă un antrenor”, declara Nicolae Dică în 2019.

ADVERTISEMENT

Ulterior, fostul principal al FCSB-ului a ajuns să lucreze la echipa națională, în rolul de antrenor secund al selecționerului Mirel Rădoi, iar neconvocarea lui Florin Tănase a fost pusă în seama relației proaste pe care căpitanul FCSB o avea cu Dică.

Secundul lui Mirel Rădoi a lămurit lucrurile: „Nu sunt genul de om care să aibă ranchiună”

La un an după declarațiile oferite de Nicolae Dică, prin care fostul antrenor de la FCSB îl acuza voalat pe căpitanul roș-albaștrilor, secundul lui Mirel Rădoi a clarificat relația dintre el și Tănase.

ADVERTISEMENT

„Dacă eu aveam ceva cu Tănase, aveam şi cu Florinel Coman, care a fost în aceeaşi situaţie. Aveam şi cu Alibec, care a fost la echipa naţională. Eu nu sunt genul de om care să aibă ranchiună. În momentul în care eu am venit la echipa naţională, am vorbit cu Mirel şi i-am spus că nu contează ce discuţii am avut eu cu jucătorii de la Steaua (n.r. – FCSB). Noi am considerat că merită în acest moment.

Când eu i-am antrenat, Dennis Man jucase un meci într-un an la Steaua (n.r. – FCSB). Jucase mai mult în Liga 3, când am ajuns eu. Coman atunci a venit, Tănase avea un an de zile, dacă nu mă înşel, la Steaua (n.r. – FCSB). Erau la început la acest club. Au crescut foarte mult, mai ales în ultima perioadă, şi eu mă aşteptam la acest lucru, pentru că au calitate”, a declarat Nicolae Dică pentru Telekom Sport.

Ar putea evolua pentru România, în meciurile pe care selecționata lui Mirel Rădoi le va disputa la mijlocul lunii contra Belarusului, Norvegiei și Irlandei de Nord, nu mai puțin de patru fotbaliști de la FCSB. Este vorba despre Valentin Crețu, Iulian Cristea, Florin Tănase și Dennis Man.

De asemenea, așa cum FANATIK a anunțat în exclusivitate, este în cărți să fie chemat de urgență și Andrei Miron, cel care l-ar putea înlocui pe Andrei Burcă, depistat pozitiv cu noul coronavirus.


  • (P) Cota BETANO pentru FCSB – FC Botoşani: 1,43 este cota pentru „1 solist”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT