Sport

Nicolae Dică aruncă vina pe jucători după U Cluj – FCSB 2-1: “Nu mi-a fost dat să văd asemenea greșeli nici la Liga a 3-a”

Nicolae Dică a oferit explicații după înfrângerea suferită de FCSB pe terenul lui U Cluj, scor 1-2, în care echipa pe care o conduce a avut o evoluție foarte slabă.
31.10.2022 | 23:17
Nicolae Dica arunca vina pe jucatori dupa U Cluj  FCSB 21 Nu mia fost dat sa vad asemenea greseli nici la Liga a 3a
Nicolae Dică a comis-o din nou, înfrângere rușinoasă pentru FCSB la Cluj. Sursă foto: Sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

FCSB a făcut unul dintre cele mai slabe meciuri în acest sezon de SuperLiga și a cedat la Cluj, 1-2 cu U. Asta în ciuda faptului că a jucat mai bine de o jumătate de oră cu un om în plus pe teren.

Nicolae Dică, explicații după U Cluj – FCSB. Și-a acuzat jucătorii pentru gravele erori individuale pe care le-au comis

Nicolae Dică nu a reușit să-și ordoneze echipa pentru partida din etapa a 16-a și a avut o misiune la fel de complicată și cu explicațiile de după meci. Așa că a ales să îndrepte tunurile spre jucătorii săi.

ADVERTISEMENT

“Am făcut o partidă foarte slabă, mai ales prima repriză. Dar și în repriza a doua am avut om în plus și nu am putut măcar să egalăm. Nu mi-a fost dat să văd asemenea greșeli nici la Liga a 3-a. S-au întâmplat foarte multe greșeli individuale de când sunt aici, e de neînțeles.

Veneam după victorii în campionat și era important să câștigăm. Am pierdut mingea în 20 de metri în zona centrală. Nu trebuia, am luat acel gol. Apoi ai mingea în picior și o dai în corner. A lovit cu tibia sau nu mai știu. Niște greșeli cum rar mi-a fost dat să văd. Sunt jucători de 27 de ani, 25. Ce să mai învețe acum?

ADVERTISEMENT

Nu știu să dea o preluare, un pas cu latul. Îi învățăm. Veneam după patru victorii, ce blocaj mental. Cu o victorie eram bine, în play-off. Trebuia să aibă atitudine și curaj, atât le cer”, a spus Nicolae Dică pentru Digi Sport.

FCSB ratează șansa de a urca pe loc de play-off și are meci foarte complicat și în următoarea rundă, contra Rapidului

După înfrângerea de la Cluj, FCSB tremură din nou pentru locul în play-off. Rămâne pe locul 7 în clasament, cu 20 de puncte din 14 partide disputate, la fel ca echipa de pe locul 8, FC Argeș. Locul 6, ultimul de play-off, este ocupat de Petrolul, cu 23 de puncte. Ploieștenii au, totuși, două meciuri mai mult disputate.

ADVERTISEMENT

Pentru FCSB urmează o nouă partidă complicată în SuperLiga, împotriva celor de la Rapid, duminică, pe Arena Națională. Rămâne de văzut dacă Nicolae Dică va mai primi sprijin din partea lui Gigi Becali pentru a rămâne la echipă.

Pe lângă parcursul slab din campionat, FCSB a avut rezultate foarte modeste și în grupele Conference League, de unde este deja eliminată înaintea ultimei runde rămase de disputat.

ADVERTISEMENT

Cota BETANO pentru FCSB: 3,35 este cota pentru „2 solist” la FCSB – Rapid. Vezi aici toate cotele!