Fotbal intern

Noi probleme pentru Dragoş Nedelcu! S-a rupt în minutul 13 din FCSB – Chindia. Primul verdict

20.02.2021 | 23:53
Noi probleme pentru Dragos Nedelcu Sa rupt in minutul 13 din FCSB  Chindia Primul verdict
ADVERTISEMENT

Fundașul echipei FCSB, Dragoş Nedelcu, are din nou probleme medicale și a părăsit terenul în minutul 13 al partidei împotriva Chindiei Târgoviște, din etapa a 24-a din Liga 1.

Primul verdict după accidentarea lui Dragoş Nedelcu

UPDATE, 20 februarie, ora 23:50 / La finalul meciului, Toni Petrea a vorbit despre accidentarea lui Dragoş Nedelcu şi a oferit un prim verdict al medicilor.

ADVERTISEMENT

“Am înţeles că e o leziune fibrilară. Vom vedea cât e de gravă şi ce va presupune. A spus că a simţit o contractură şi clar e leziune fibrilară”, a spus Toni Petrea.


Jucătorul abia revenit după o accidentare care l-a ținut luni bune departe de teren a simțit înțepături la copsa dreaptă.

ADVERTISEMENT

Astfel, Toni Petrea s-a văzut nevoit să efectueze o schimbare încă din startul meciului, în locul lui Nedelcu fiind introdus Andrei Miron.

Dragoș Nedelcu are din nou probleme medicale

Noile probleme medicale ale lui Dragoș Nedelcu vin după accidentarea gravă suferită într-un meci cu CFR Cluj. Atunci, jucătorul FCSB-ului a suferit o ruptură de ligamente după un duel cu Mateo Susic.

ADVERTISEMENT

Jucătorul adus de la Viitorul a stat pe tușă timp de opt luni și abia a revenit pe teren în urmă cu 10 zile, la întâlnirea pierdută cu Dinamo în optimile de finală ale Cupei României. După acel joc, Nedelcu a mai evoluat în meciul de campionat cu Hermannstadt.

La partida împotriva Chindiei Târgoviște, Anton Petrea a decis să mizeze pe un cuplu de fundași centrali inedit format din Dragoș Nedelcu și Denis Haruț. În ultimele trei meciuri am avut de fiecare dată o altă pereche de apărători centrali la roș-albaștrii.

ADVERTISEMENT

După ce l-a vândut pe Dennis Man la Parma, finanțatorul Gigi Becali a anunțat că nu va mai cumpăra fundași centrali, deoarece pe acel post urmează să fie folosit Nedelcu, însă calculele patronului au fost date peste cap de o nouă accidentare a jucătorului.

Fostul internațional Basarab Panduru a criticat folosirea lui Dragoș Nedelcu în centrul defensivei și consideră că jucătorul nu se simte deloc confortabil în acea poziție, el dând cel mai bun randament la mijlocul terenului.

Toni Petrea speră să încheie seria neagră în meciul împotriva Chindiei Târgoviște, programat pe Arena Națională. FCSB și-a păstrat miraculos locul de lider în ciuda înfrângerilor, asta după ce și contracandidata CFR Cluj s-a împiedicat în ultimele etape.


  • (P) Cota BETANO pentru FC Botoșani – FCSB: 2,47 este cota pentru „FC Botoșani marchează primul gol”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT