News

Norvegia îi obligă în continuare pe români să stea în autoizolare 10 zile, de teama infectărilor cu noul coronavirus

10.07.2020 | 20:44
Norvegia ii obliga in continuare pe romani sa stea in autoizolare 10 zile de teama infectarilor cu noul coronavirus
ADVERTISEMENT

După ce Grecia a hotărât să ceară românilor un test negativ pentru Covid-19, norvegienii au decis să trimită 10 zile în autoizolare orice turist român care intră în țară.

Nordicii vor păstra și după 15 iulie măsura de autoizolare pentru 10 zile pentru românii care vor merge în Norvegia.

ADVERTISEMENT

Anunțul a fost făcut de Ministerul Afacerilor Externe, românii fiind avertizați să știe la ce să se aștepte în viitorul apropiat dacă vor să meargă în Norvegia.

Românii vor fi obligați să stea în autoizolare 10 zile atunci când intră în Norvegia

Astfel, în conformitate cu informațiile oficiale comunicate de către autoritățile norvegiene, românii vor fi supuși în continuare regimului aplicabil în prezent, anume autoizolare de 10 zile.

ADVERTISEMENT

Potrivit MAE, măsura se va aplica în funcție de rezidența persoanei în cauză, pentru ca toți românii cu rezidență permanentă într-una din țările exceptate de la această măsură să scape de măsura autoizolării.

Așadar, un român care nu locuiește în România, ci într-o țară considerată zonă sigură, nu va fi nevoit să stea în autoizolare 10 zile.

ADVERTISEMENT

Potrivit Mediafax, românii pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Oslo: +47.22.561237, +47.22.446951, +47.22.556832, aceste numere fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și vor fi preluate de către operatorii Call Cente 24 de ore din 24.

Totodată, românii care se confruntă cu o urgență pot suna la +47.99.153137. Ministerul Afacerilor Externe recomandă, de asemenea, folosirea paginilor de internet www.mae.ro și oslo.mae.ro.

ADVERTISEMENT

România se află pe primul loc la nivelul infectărilor cu noul coronavirus în ultimele 24 de ore, riscând să ajungă pe lista neagră a tuturor țărilor din Uniunea Europeană, dacă situația nu se va schimba în viitorul apropiat.

Nelu Tătaru a anunțat că România s-ar putea reîntoarce la starea de urgență dacă țara noastră va ajunge la 1.000 de cazuri de infectare la 24 de ore.

ADVERTISEMENT