Sport

Novak Djokovic, distrus de moartea lui Sinisa Mihajlovic. Postarea emoționantă făcută pe rețelele de socializare de legendarul tenismen

Novak Djokovic a postat un mesaj emoționant pe rețelele de socializare după dispariția prematură a lui Sinisa Mihajlovic.
17.12.2022 | 21:32
Novak Djokovic distrus de moartea lui Sinisa Mihajlovic Postarea emotionanta facuta pe retelele de socializare de legendarul tenismen
Novak Djokovic a postat un mesaj emoționant după moartea lui Sinisa Mihajlovic. Sursă foto: Colaj Fanatik.
ADVERTISEMENT

Dispariția lui Sinisa Mihajlovic a șocat lumea sportului mondial. Printre personalitățile care i-au adus omagii fostului jucător și antrenor sârb, răpus de leucemie, se numără și compatriotul său, legendarul tenismen Novak Djokovic.

Novak Djokovic, distrus de moartea lui Sinisa Mihajlovic

Novak Djokovic a postat un mesaj emoționant pe rețelele de socializare prin care i-a adus un omagiu lui Sinisa Mihajlovic care s-a stins din viață la doar 53 de ani după o luptă cruntă cu leucemia.

ADVERTISEMENT

Fostul lider ATP, proaspăt triumfător la Turneul Campionilor, și-a exprimat regretul după trecerea în neființă a fostului fotbalist și i-a mulțumit pentru contribuția avută în lumea sportului din Serbia. „Odihnește-te în pace, dragă Sinisa. Doresc să îmi exprim condoleanțele față de familia Mihajlovic.

Mulțumesc pentru tot ce ai făcut pentru sportul nostru și pentru toată munca ta din Italia. Amprenta ta nu va putea fi ștearsă vreodată”au fost cuvintele lui Novak Djokovic, după moartea lui Sinisa Mihajlovic.

ADVERTISEMENT

Sinisa Mihajlovic l-a susținut pe Novak Djokovic în scandalul de la Australian Open 2022

Novak Djokovic nu a putut să ia startul competiției de la Australian Open 2022 pentru că nu era vaccinat, iar unul dintre susținătorii tenismenului sârb a fost Sinisa Mihajlovic. Fostul antrenor al celor de la Bologna i-a luat apărarea lui Djokovic și a contestat decizia organizatorilor.

„Pentru mine, Djokovic este o victimă și nu este deloc responsabil pentru scandalul creat. E ridicol felul în care s-au comportat cu numărul 1 mondial din tenis.

ADVERTISEMENT

Este o situație ciudată, dar, pentru mine, organizatorii sunt de vină. Trebuia ca ei să urmeze regulile Guvernului, nu să îi garanteze lui Djokovic că va juca”, declara Sinisa Mihajlovic.

Soția lui Sinisa Mihajlovic, mesaj emoționant după decesul fostului antrenor și fotbalist

La o zi după cumplita veste, Arianna Mihajlovic s-a întărit și a postat un mesaj emoționant pe rețelele de socializare. Soția regretatului fotbalist și antrenor a postat o fotografie și a atașat un citat inspirat din cartea „Romeo și Julieta”, scrisă de William Shakespeare.

ADVERTISEMENT

„Când nu vei mai fi parte din viața mea, voi scoate din memoria ta multe stele mici, iar atunci cerul va fi atât de frumos încât întreaga lume se va îndrăgosti de noapte”, a fost citatul publicat de Arianna Mihajlovic.

Sinisa Mihajlovic s-a stins din viață vineri, 16 decembrie 2022, după a pierdut lupta cu leucemia cu care se confrunta încă din luna iulie a anului 2019 când fostul fotbalist a făcut public diagnosticul.

În ultimele zile din viață, la spitalul din Roma, locul decesului, Sinisa Mihajlovic le-a avut aproape atât pe soția sa, cât și pe fiicele sale, Viktorija și Virginia.

ADVERTISEMENT