Novak Djokovic, interviu-maraton despre decizia lui de a nu se vaccina: “Vreau să fiu singurul proprietar al corpului meu”

Singurul tenisman din Top 100 nevaccinat, Novak Djokovic a vorbit pe larg cu jurnaliștii de la L’Equipe în timpul turneului de la Dubai, primul disputat în acest sezon, după scandalul expulzării din Australia, în luna ianuarie. Jucătorul sârb de 34 de ani a acordat interviul înainte de a fi eliminat de Jiri Vesely, în faza sferturilor de finală, eșec în urma căruia s-a văzut detronat din postura de lider mondial de către rusul Daniil Medvedev.

Novak Djokovic, interviu pentru L’Equipe: “Corpul meu este unealta mea”

Libertatea dumneavoastră de a nu vă vaccina nu este cumva împotriva interesului colectiv?

– Bazându-mă pe toate informațiile despre vaccin, am decis să nu mă vaccinez. Aceasta este poziția mea. Se va schimba sau nu? Nu știu, totul evoluează atât de rapid încât vedem în deciziile unor guverne. În acest moment, nu simt că am nevoie de vaccin pentru a-mi proteja corpul și nu am impresia că aș fi o amenințare pentru ceilalți. Dacă suntem vaccinați sau nu, tot putem transmite virusul. Este poziția mea și, pentru viitor, spiritul meu este deschis. Totul este posibil.

Ați spus că dacă ceva se schimbă în corpul dumneavoastră, chiar și doar 0,5%, simțiți. Ce înseamnă asta concret?

– Exact asta! Corpul meu este unealta mea, atu-ul meu principal. Ca sportiv de înalt nivel, trebuie să am grijă pentru a fi competitiv și constant. Și, de-a lungul acestor ani, mulțumesc plin de recunoștință acestui corp pentru toate succesele obținute, pentru că am fost capabil să mă recuperez rapid după atâtea meciuri foarte dificile. De exemplu, după cel contra lui Andy Murray în sferturile Australian Open 2012, care a durat cinci ore, am putut juca la mai puțin de 48 de ore distanță aproape șase ore contra lui Rafael Nadal. Este doar un exemplu. Sunt în căutare continuă pentru a-mi perfecționa corpul, pentru a-mi îmbunătăți performanțele, pentru a spori capacitatea organismului meu, pentru a fi mai rapid, mai rezistent, mai dinamic, mai flexibil, mai agil și pentru asta am încă rezultate. Este abordarea pe care o am de mai bine de 20 de ani…

Digi24.ro

O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un concurs de frumusețe și s-a calificat pentru Miss Argentina

Cu ce bilanț?

– Am fost binecuvântat să nu fiu des bolnav sau accidentat în viața mea, de acel gen de accidentări care te scot din circuit. Cea mai gravă a fost cea de la cot. Sunt unul dintre jucătorii cei mai constanți din toate timpurile. Am reușit să îmi păstrez corpul sănătos. Aceasta este confirmarea că ceea ce fac este corect. La final, faptele și rezultatele sunt cele care contează. Și chiar cu aceste rezultate, tot mă întreb mereu dacă este bine ceea ce fac. Ar trebui să fac într-o manieră diferită? Credeți-mă, îmi pun întrebări tot timpul. Și sunt foarte exigent cu echipa mea. Dacă sunteți apropiați de mine, mă aștept să fiți foarte implicați. Nu mă aștept să trăiască sau să mănânce ca mine, dar dacă arăt atâta pasiune și atenție, aștept în schimb să mi se arate aceeași implicare. Pentru că astfel, totul devine posibil.

“Munca grea învinge talentul în fiecare zi”

Ați vorbit de cot. În 2018, v-ați operat după aproape doi ani de ezitare. Ca și cum ați fi căutat cu orice preț să vă feriți corpul de intervenții din exterior…

– Am reflectat foarte mult în profunzime asupra a ceea ce trebuia să fac. Dar am comis și câteva greșeli. În sensul în care încercam să mențin un nivel de performanță în timp ce mă gândeam la îngrijire. Nu am oferit prea mult timp cotului meu. Și am luat anti-inflamatorii pe care, evident, încercam să le evit cât mai mult posibil. Dar în fața durerii, ajută temporar. Atunci, am fost constrâns să joc toate meciurile… Am întârziat decizia până într-un moment în care am spus: “Stop. Operație sau pauză.”

Nu este asta în contradicție cu principiile dumneavoastră?

– Am ajuns la un punct în care corpul meu îmi spunea: “OK, nu mai există perspectivă. Suntem aici, nu mai poți servi.” Și am mers la unul dintre cei mai buni chirurgi în Elveția, Franck Denzler. A făcut o treabă foarte bună și îi sunt foarte recunoscător. Pentru că îmi era teamă și nu prea îmi plac operațiile, sper să nu mai am parte de vreuna pentru tot restul vieții mele. Și fac totul pentru a evita asta. Dar din cauza a miilor și miilor de repetiții care trebuie făcute zilnic pe teren de mai bine de 20 de ani, din păcate, am dezvoltat o problemă care a devenit cronică. Și, uneori, trebuie să îi pui capăt într-o manieră radicală.

Digisport.ro

Un fotbalist celebru și soția sa, filmați în duș. Imaginile au făcut înconjurul lumii

Într-un sport individual, când ești accidentat, ești out. Terminat. Nu există înlocuiri posibile precum la fotbal. Tenisul este un sport de elită în sensul în care grija acordată corpului trebuie să îl facă să funcționeze perfect. Organismul trebuie să funcționeze la foc continuu timp de peste 15 ani. Câți pot face asta cu excepția lui Roger Federer, Rafa Nadal și eu? Nu îmi place să mă laud, dar trebuie să vorbim despre asta pentru a răspunde la întrebarea inițială legată de conexiunea cu corpul meu. Nimic nu vine de la sine. Dacă la 35 de ani, sunt capabil să îmi întind piciorul precum un gimnast, nu este pentru că m-am născut cu talentul de a fi flexibil. Ci pentru că, de șapte ani, fac stretching, am grijă de fiecare os din corpul meu, de fiecare articulație.

Oamenii au tendința de a uita. Își spun: “Are talent”. Dar ce este talentul? Da, cred în talent. Mulți nu cred, dar eu o fac. Să spunem că este un avantaj genetic, dar talentul nu corespunde decât într-un mic procentaj rezultatului final. Restul ține de muncă. “Hard work beats talent every day”, cum se spune în Statele Unite. Și este adevărat. Avem atâtea exemple în tenis. Știm cu toții ce tip muncitor era David Ferrer. Uitați-vă la Radek Stepanek. Când privim jocul său, remarcăm oarecare limite. Forehand-ul este plat, nu stăpânește lift-ul, dar inteligența în joc și dorința l-au făcut să atingă vârfurile. Și Gilles Simon, un alt exemplu. Top 10. Incredibil.

De unde vine această conexiune fără concesii cu corpul dumneavoastră?

– Pot spune că am avut șansa de a fi influențat pozitiv în acest sens de “mama mea din tenis”, Jelena Gencic, și de abordarea sa holistică legată de corp. A fost prima persoană care mi-a spus să am grijă ce mănânc, câte ore trebuie să dorm, de importanța lecturii sau de cine trebuie să fiu însoțit. A fost genul de abordare la 360 de grade. Această manieră de a privi lucrurile mi s-a impus de când aveam 7-8 ani. Iar în 2010, a fost cea mai importantă schimbare prin ajustările nutriționiste care mi-au permis să mă eliberez de problemele respiratorii, astmul mai exact, care mă deranjau din copilărie.

Am încercat numeroase lucruri, inclusiv o operație nazală, dar nimic nu a funcționat. Aveam o intoleranță la gluten și eu nici nu știam asta. Iar regimul a condus la un alt stil de viață. Este motivul pentru care orice decizie pe care o iau, când trebuie să bag ceva în corpul meu, este evaluată într-o manieră foarte strictă. De mine și de cei din preajma mea. Vor verifica de trei ori ceva înainte de a-mi sugera ceva să încerc sau să iau. Am folosit voit termenul “sugera”. Nu pot fi forțat să iau nimic, orice ar fi. Am avut mereu acest concept de independență în viața mea, de libertate de a decide ce e mai bun pentru mine. Asta pentru că am crescut fiind obligat să iau decizii. Este parcursul vieții mele cu circumstanțele întâlnite, cu războiul din Serbia, cu plecarea mea la 12 ani la o academie în Germania etc. Am fost rapid nevoit să îmi aleg calea. Totul a fost foarte dificil, dar m-a obligat repede să devin matur.

“Și eu mă culc la 3 dimineața după ce petrec cu prietenii”

Nu este prea dificil să faceți față zilnic acestor exigențe?

– Cum să vă explic? Pentru mine, este un stil de viață. Mă gândesc la asta 24 de ore din 24. Îmi imaginez că LeBron James, Kobe Bryant atunci când trăia, Tom Brady, Cristiano Ronaldo se gândesc de asemenea tot timpul. Încerc să fiu atent cu corpul meu tot timpul. Nu este doar un program de lucru, de la ora 9 la 17.

În ideea în care nu lăsați niciodată garda jos?

– Asta nu înseamnă să nu mă și relaxez din când în când, să mă culc la 3 dimineața după ce am petrecut cu prietenii. Ba da, fac asta. Ies și eu! Uneori, mănânc și ceea ce nu ar trebui. Suntem toți oameni, ne mai acordăm pauze. Dar am ales să trăiesc această viață nu doar pentru că știu că îmi va ajuta performanțele, dar și pentru că mă ajută să rămân sănătos, să mă simt bine în tot ceea ce întreprind. Asta înseamnă că creierul meu funcționează mai bine, că corpul meu se recuperează mai bine, că pot alerga cu copiii mei. Asta mă face să mă simt mai bine și din punct de vedere emoțional.

Ce înseamnă asta?

– Știți că sunt un tip temperamental, cu un caracter puternic, sunt foarte expresiv și trebuie să muncesc pentru a-mi canaliza energia într-o manieră pozitivă. Stilul meu de viață mă ajută la asta. De fapt, nu este muncă, este viață. Ce nu îi învață nimeni pe copii la școală? Despre sănătate. Cunoaștem o grămadă despre atâtea boli. Dar ce știm noi despre ce ar trebui făcut pentru a fi sănătoși? Este o întrebare importantă. Știm oare suficient? Nu cred.

“Nu înseamnă că această decizie va fi valabilă toată viața mea”

Dumneavoastră mai mult decât alții?

– Un om inteligent, filosoful grec Socrate, a spus: “Știu că nu știu.” Îmi las spiritul deschis și încerc să învăț mereu. Dar nu îmi place să aud asta de la cineva: “Am învățat asta, este foarte bine, știu și nu este nimic altceva decât asta.” Nu este abordarea mea asupra vieții. Vă dau un exemplu. În tenis, îmi spuneți că știu totul și că nu ar trebui să primesc sfaturi de la cineva care nu face parte din echipa mea. Dar învăț de la antrenorii ce îi pregătesc pe tinerii jucători la academia mea de la Belgrad.

Când îi văd pe acei copii sau juniori, cu care îmi place să discut, mă ajută în jocul meu pentru că privesc tenisul dintr-un alt unghi. Mulți s-ar întreba ce pot învăța de la un copil de 12 ani? Dar chiar am. Pentru că atunci când îi văd, am niște mecanisme interioare, automatice, în mine, care își amintesc de toate aceste mișcări pe care le-am observat și totul este ca o flacără care se aprinde. Ca o alarmă. Pentru că mereu este ceva care nu merge așa cum ne-am dori, ceva ce nu simțim la o anumită lovitură. La mine, nu există spirit închis. Viața este o călătorie plină de descoperiri. Și voi învăța până la ultima mea suflare. Încerc doar să explorez viața. Dacă cineva nu este de acord cu mine, nu este nicio problemă. Dar de ce să ataci? Pentru că aș răspândi informații false? Dar nu fac decât să pun niște întrebări.

Chiar dacă trebuie să vă bazați doar pe dumneavoastră?

– Nu afirm nimic, nu sunt un doctor, nu sunt un expert. Nu îmi plac cei care impun. Da, am un spirit liber, dar vreau, de asemenea, să îmi păstrez integritatea și autonomia. Pentru că nicio persoană de pe Terra nu cunoaște corpul meu mai bine decât mine. Vreau să fiu singurul proprietar al corpului meu. Dacă nu îmi înțeleg suficient corpul, e ca și cum aș oferi autonomia altcuiva. Se spune că sunt supus anumitor influențe. Nu. Consult doctorii, precum toată lumea, din medicina tradițională. Foarte mulți. Specialiști în pneumologie, în imunologie, din Serbia, Franța, Elveția, Statele Unite.

Îi ascult și, după cunoașterea corpului meu, îmi fac propria analiză și iau decizii. Dar asta nu înseamnă că această decizie va rămâne pentru tot restul vieții mele. Lucrurile se schimbă de la zi la zi, am văzut în această pandemie. Nu știm cum va evolua lumea. Dacă la început, cineva ne-ar fi spus că pandemia va fi și în 2022, nimeni nu ar fi crezut. Oamenii suferă, unii mor. Este dificil pentru toată lumea, pentru cei care încearcă să își păstreze afacerile în picioare este teribil. Învățăm împreună despre acest virus. Dar nu știm încă exact ce se întâmplă. Ceea ce era valabil acum un an acum nu mai este. Nu există suficiente date, de cercetări asupra sportivilor în acest domeniu. Totul este foarte nou.