News

O jachetă a lui Zelenski, scoasă la licitație în Londra. Prețul record cu care s-a vândut

O jachetă a lui Volodimir Zelenski a fost scoasă la o licitație de caritate pentru Ucraina, în Londra. Articolul vestimentar s-a vândut cu un preț record.
07.05.2022 | 17:26
O jacheta a lui Zelenski scoasa la licitatie in Londra Pretul record cu care sa vandut
Cu cât s-a vândut jacheta lui Volodimir Zelenski în cadrul licitației de la Londra. Sursa foto: The Telegraph
ADVERTISEMENT

O jachetă ce i-a aparținut lui Volodimir Zelenski a fost vândută în cadrul unei licitații la Londra, care a avut scopul strângerii de fonduri pentru Ucraina. Evenimentul a fost condus personal de premierul britanic Boris Johnson.

Cu cât s-a vândut jacheta lui Zelenski la licitația susținută de Boris Johnson

Articolul vestimentar, din lână, al președintelui Ucrainei a fost cumpărat cu o sumă colosală: 90.000 de lire sterline, transmite The Telegraph.

ADVERTISEMENT

”Boris Johnson a sugerat că prețul îmbrăcămintei ar trebui să fie mult mai mare decât prețul său de pornire de 50.000 de lire sterline, îndemnând oamenii să cheltuiască mai mult”, este menționat în comunicatul organizatorilor licitației, Christie’s.

Cum l-a lăudat Boris Johnson pe Volodimir Zelenski

În timpul ceremoniei, Boris Johnson a ținut și să-l laude pe Volodimir Zelenski. L-a catalogat ca fiind drept ”unul dintre cei mai incredibili lideri ai timpului nostru”. 

ADVERTISEMENT

La rândul său, Volodimir Zelenski, într-un apel video dinainte de strângerea fondurilor, l-a lăudat și el pe Boris Johnson, numindu-l ”curajos.”

Pe lângă jachetă, la licitație s-au mai scos și obiecte precum un ulcior în formă de cocoș, care i-a fost dăruit lui Boris Johnson când acesta se plimba cu Volodimir Zelenski prin Kiev.

ADVERTISEMENT

Fondurile de la eveniment se vor investi în modernizarea Centrului Medical Specializat pentru Copii din Ucraina de Vest. Locul a devenit un hub pentru copiii care se confruntă cu probleme de sănătate.

Între timp, războiul Rusia-Ucraina continuă. Sâmbătă, 7 mai 2022, s-a ajuns la ziua 73 de conflict. Tot sâmbătă, Kremlinul a atacat orașil Odesa cu patru rachete de croazieră. Administrația militară de la Kiev a anunțat acest lucru.

ADVERTISEMENT

“Inamicul continuă nu doar distrugerea fizică a infrastructurii regiunii, ci și presiunea psihică asupra populației civile”, a transmis Comandamentul Operațional sudic al armatei ucrainene.

Luni, 9 mai, la Moscova va avea loc o paradă militară, cu ocazia Zilei Victoriei. Sunt zvouri potrivit cărora Vladimir Putin ar urma să declare în această zi război oficial Ucrainei.

ADVERTISEMENT