News

O nouă autostradă de 300 de kilometri va fi construită în România

Guvernul va aloca 600 de milioane de euro pentru noua autostradă. Se estimează că va fi finalizată în aproximativ doi ani.
03.08.2023 | 11:47
O noua autostrada de 300 de kilometri va fi construita in Romania
O nouă autostradă de 300 de km va fi construită în România. sursa foto: Facebook
ADVERTISEMENT

O nouă autostradă de 300 de km va fi construită în România. În cadrul ședinței de joi, Guvernul va aproba un proiect de lege pentru finanțarea Autostrăzii A7 Ploieşti – Paşcani. Vorbim de o susținere în valoare de 600 de milioane de euro.

O nouă autostradă de 300 de km va fi construită în România

Aceasta va fi o cofinanțare aferentă Mecanismului de redresare şi rezilienţă. Noua autostradă ar urma să fie gata în aproximativ doi ani și va avea o lungime de 319 kilometri, potrivit proiectului.

ADVERTISEMENT

Amintim că acest contract a fost semnat la București, la data de 12 iunie 2023, și la Luxemburg la 14 iunie 2023. Proiectul a fost împărțit în patru secțiuni, și anume Ploieşti-Buzău, Buzău-Focșani, Focșani-Bacău, Bacău-Pașcani.

„Obiectivul principal al proiectului este reprezentat de construcţia unei autostrăzi cu o lungime de 319 km, profil 2×2 benzi de circulaţie, între Ploieşti şi Paşcani”, se precizează în proiect.

ADVERTISEMENT

„Pentru facilitarea implementării, proiectul a fost divizat în 4 secţiuni, după cum urmează: Ploieşti – Buzău, cu o lungime de 63,25 km; Buzău – Focşani, cu o lungime de 82,44 km; Focşani – Bacău, cu o lungime de 95,9 km; Bacău – Paşcani, cu o lungime de 77,39 km”, au adăugat inițiatorii în expunerea de motive.

Care este stadiul lucrărilor

În ceea ce privește lotul 1 Dumbrava – Mizil, acesta este realizat în proporție de 18 %, conform secretarului de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu, care a efectuat, în urmă cu două săptămâni, o vizită de lucru, pentru a vedea stadiul lucrărilor.

ADVERTISEMENT

„Am fost într-o vizită neanunțată pe șantierul Lotului 1: Dumbrava – Mizil al Autostrăzii Ploiești – Buzău, mai exact la km 0 al Autostrăzii Moldova (A7), unde va fi localizat noul nod rutier între A3 București-Ploiești și Autostrada A7, cel mai complex nod rutier din acest prim lot, de altfel.

Chiar dacă ritmul lucrărilor pe acest șantier este, acum, unul bun, îl monitorizăm totuși atent, astfel încât să prevenim noi întârzieri”, a transmis Scrioșteanu, porivit economica.net.

ADVERTISEMENT

Segmentul între Focșani și Domnești Târg (Focșani – Bacău) este gata în proporție de 5%. De asemenea, tronsonul Saucești-Trifești din cadrul Autostrăzii Bacău-Pașcani este realizat în proporție de 1,05%, iar cel dintre Buzău și Vadu Pașii, de 17%, potrivit Forbes.ro.

ADVERTISEMENT