News

O nouă gafă a lui Joe Biden. A confundat Gaza cu Ucraina de două ori într-un singur discurs

O nouă gafă comisă de președintele SUA Joe Biden alimentează din nou speculațiile legate de capacitatea acestuia de a-și exercita funcția.
02.03.2024 | 17:41
O noua gafa a lui Joe Biden A confundat Gaza cu Ucraina de doua ori intrun singur discurs
Președintele SUA, Joe Biden/ Foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Joe Biden, președintele Statelor Unite ale Americii, a anunțat vineri că SUA va recurge la parașutarea de ajutoare alimentare destinate populației din Fâșia Gaza, grav afectată de invazia israeliană declanșată la sfârșitul anului trecut.

Numai că în timpul discursului său, Joe Biden a pronunțat de două ori Ucraina în loc de Gaza, informează SkyNews, preluată de Adevărul. Noua gafă a președintelui american dă un nou impuls dezbaterilor legate de vârsta sa înaintată – 81 de ani – și de capacitatea sa de a-și exercita funcția.

ADVERTISEMENT

Nu este prima dată când Biden face asemenea confuzii, cea mai recentă fiind atunci câns s-a referit la președintele egiptean Abd el-Fattah Saeed Hussein Khalil El-Sisi, ca fiind „președintele Mexicului”. Atunci Joe Biden vorbea despre necesitatea ca Egiptul să deschidă punctul de trecere a frontierei de la Rafah pentru a permite trecerea ajutoarelor umanitare pentru populația civilă din Gaza.

Gaza survine după ce miercuri Biden a fost examinat la un centru medical din Washington DC, iar doctorul Casei Albe a concluzionat că starea sa de sănătate nu îi afectează capacităţile de preşedinte al Statelor Unite.

ADVERTISEMENT

Pe lângă bolile diagnosticate anterior – fibrilație atrială, neuropatie periferică a picioarelor, hiperlipidemie, reflux gastroesofagian și artrită, lui Joe Biden i s-a descoperit și o apnee obstructivă în timpul somnului, precum și alergii sezoniere.

Președintelui american i-a fost prescris un anticoagulant, apixaban, şi un inhibitor anticolesterol, rosuvastatină. De asemenea, i s-au prescris famotidină şi esomeprazol pentru tratarea refluxului gastroesofagian. În schimb, medicii nu au considerat necesară administrarea unor medicamente pentru inimă.

ADVERTISEMENT

Examenul dermatologic la care a Biden a fost supus pentru depistarea unui eventual cancer de piele nu a dus la identificarea unor formaţiuni care să necesite biopsie. În anii anteriori, teste  similare au descoperit tumori non-melanomale pe piele, care au îndepărtate.

Un sondaj ABC News/Ipsos publicat în februarie a arătat că 86% dintre adulții din SUA au spus că Biden este prea bătrân pentru un alt mandat, în timp ce 59% au spus că atât Biden, cât și Trump sunt prea bătrâni.

ADVERTISEMENT

Printre cei care cred că Joe Biden nu mai este apt pentru funcția de președinte se află și un fost medic de la Casa Albă, congresmanul Ronny Jackson, care a afirmat că abilitățile cognitive ale președintelui american s-au deteriorat față de perioada în care era vicepreședintele lui Barack Obama.

ADVERTISEMENT