Mirela Stoian a fost confundată cu o altă femeie și a fost întemnițată pe nedrept de autoritățile spaniole, după ce românca a mers la poliție să depună plângere pentru furtul unei motociclete, scrie diasporamadrid.com.
Deși au apărut imediat după reținerea ei indicii că este vorba de o confuzie de identitate, sistemul judiciar din Spania a avut nevoie de șase zile pentru a elucida complet cazul și pentru a elibera femeia din închisoarea în care fusese întemnițată pe nedrept.
Mirela Stoian (38 de ani) locuiește în Spania de 20 de ani și lucrează ca bucătărească la un bar de pe coasta din Granada. După ce i s-a furat motocicleta, femeia a mers la poliția din Almuñécar să facă plângere. Numai că polițiștii au arestat-o afirmând că ar fi o deținută care a profitat de o învoire de la penitenciarul din Palma de Mallorca pentru a fugi.
Femeia a încercat în zadar să le explice oamenilor legii că nu ea este cea căutată. Avocata ei a descoperit că datele sale personale au fost incluse din greșeală în ordinul de arest. De asemenea, avocata a reușit să dea de avocatul femeii care evadase, iar aceasta a confirmat spusele Mirelei Stoian.
Ambii avocați au încercat în zadar să le explice polițiștilor că persoana pe care o caută este o altă Mirela Stoian și că sunt pe cale să comită o eroare judiciară. Oamenii legii au susținut că trebuie să se conformeze ordinului de închidere a femeii nevinovate, astfel că românca a fost dusă la penitenciarul din Albolote.
Directorul închisorii și-a dat și el seama de greșeală și a încercat să determine eliberarea femeii pe care trebuia să o țină în penitenciar fără justificare. Primele sale demersuri au fost zadarnice, însă directorul și avocații au insistat, astfel că un judecător din Palma de Mallorca a anulat decizia prin care Mirela Stoian a fost închisă.
Magistratul și-a cerut scuze în numele statului spaniol, după ce avocata a demonstrat că, dintr-o eroare materială, în titlul sentinței pentru furt pe care o primise deținuta fugară apăruse datele Mirelei Stoian din Almuñécar, iar în corpul hotărârii erau datele corecte, ale femeii cu același nume care fusese anterior condamnată pentru furt.
„Era suficient să urmăriți înregistrarea procesului pentru a vedea că Mirela, inculpata, nu semăna deloc cu clienta mea”, a afirmat avocata femeii.
Episodul a avut loc în luna august, iar acum Mirela Stoian cere despăgubiri de la statul spaniol pentru trauma la care a fost supusă. „S-a întâmplat ca în acele zile mama mea să vină din România să aibă grijă de fiica mea. Altfel aș fi putut pierde și custodia fetei. Astfel de fapte sunt un lucru la care nimeni nu se așteaptă să i se întâmple vreodată”, spune românca.