Mai exact, Înalta Curte din Spania a decis să suspende serviciile Telegram după ce s-a aflat că aplicația permite utilizatorilor să încarce conținut fără permisiunea creatorilor. Companiile care au făcut cererea sunt Atresmedia, EGEDA, Mediaset și Telefonica, iar aplicația Telegram va fi suspendată începând de luni, 25 martie.
Cu toate acestea, așa cum specifica judecătorul Santiago Pedraz, suspendarea este momentan temporară și va dura cel puțin până când vor fi investigate aceste acuzații grave. Conform Euronews, blocarea aplicației Telegram și a serviciilor acesteia va fi responsabilitatea furnizorilor de telefonie mobilă.
Compania Telegram nu a dorit să ofere un răspuns oficial referitor la această chestiune, în timp ce un purtător de cuvânt al Înaltei Curți din Spania nu a dorit să comenteze. Telegram este considerat al 4-lea cel mai folosit serviciu de mesagerie din Spania, fiind folosit de aproximativ 19% dintre spanioli.
Compania se lăuda în 2023 că ar avea în jur de 700 de milioane de utilizatori activi lunar în lume. Judecătorul solicitase companiei care deține aplicația să trimită anumite informații în cadrul acestui caz, însă nu a primit niciun răspuns. Așadar, după ce Telegram nu a răspuns solicitărilor lui Pedraz, acesta a ordonat blocarea acestuia.
Potrivit unor surse legale, măsura este temporară și va dura până când se vor lămuri anumite aspecte ale anchetei. Cert e că aplicația Telegramul nu este acum disponibil după ce diferiți operatori din Spania i-au blocat utilizarea în conformitate cu ordinul magistratului.
Accesul depinde totuși de operatorii de rețea.
Mulți utilizatori ai acestei platforme de mesagerie au criticat decizia Înaltei Curți după ce a încetat să funcționeze pe dispozitivele lor. Cu toate acestea, judecătorul a insistat că decizia sa sa bazat pe lipsa de cooperare a companiei. Telegram a fost încă activ sâmbătă devreme, dar pe parcursul zilei a început să fie dezactivat pe unele dispozitive, arată sursa citată.
Spania nu este singura țară care a blocat Telegram. Alte state au recurs direct la blocări definitive pentru a împiedica circulația opiniilor critice pe aplicație. Prima țară care a dezactivat Telegram a fost China. Se întâmpla în 2015 din cauza mesajelor de opoziție față de regimul comunist, mesaje care au fost difuzate prin intermediul acestuia. Thailanda, Pakistanul, Iranul și Cuba au interzis Telegram din motive similare.
În teorie, aplicația Telegram a devenit populară în special în Rusia pentru că ar fi ”securizată” și se bazează pe un cloud, care permite utilizatorilor să trimită gratuit mesaje, fotografii, videoclipuri și fișiere de orice tip. De asemenea, utilizatorii pot crea grupuri pentru până la 200.000 de persoane sau canale pentru difuzarea către contacte sau audiențe nelimitate.
Pe de altă parte, faptul că Telegram deține cheia de decriptare pe serverul său înseamnă din punct de vedere tehnic că Telegram ar putea decripta și citi conținutul criptat. Acest lucru prezintă un anumit risc, în condițiile în care orice hacker priceput care ar sparge serverele Telegram ar putea să intre în posesia mesajelor și datelor personale ale utilizatorilor.