News

Oamenii au sărit pe fereastră, unii au făcut infarct. Cel puţin 11 morţi în ultimele cutremure din Turcia şi Siria

Sudul Turciei a fost lovit luini seara de două noi seisme semnificative, soldate cu pierderi de vieţi omeneşti şi cu distrugerea unor situri religioase.
21.02.2023 | 12:10
Oamenii au sarit pe fereastra unii au facut infarct Cel putin 11 morti in ultimele cutremure din Turcia si Siria
Turcia, lovită de două noi cutremure, după cele din 6 februarie
ADVERTISEMENT

În cutremurele de luni seară din Turcia și Siria, cel puțin 11 persoane au murit, a informat marţi presa locală, în timp ce se așteaptă date oficiale privind numărul victimelor. Numai în Turcia cel puţin şase persoane au murit şi aproape 300 au fost rănite scrie Huriyet, iar cinci şi-au pierdut viaţa în Siria vecină.

Clădiri istorice distruse de cutremure

Dintre cei 294 de răniţi, 18 se află în stare gravă, se arată în publicaţiile turce. Autoritatea Turcă pentru Situații de Urgență și Dezastre Naturale a declarat că cutremure de 6,4 și 5,8 pe scara Richter au lovit provincia Hatay noaptea trecută și au fost urmate de cel puțin 32 de replici. Cutremurele au fost resimțite și în Siria, Cipru, Grecia, Egipt, Israel și Liban.

ADVERTISEMENT

În Siria, cutremurul a ucis cinci persoane, în mai multe orașe, după cum informează posturile de televiziune arabe. După cum transmite Al Arabiya, patru persoane au murit pe străzi, în fuga provocată de panică în orașele Alep şi Tartus, iar o altă femeie și-a pierdut viața în Latakia.

Îngrozite de noile seisme, produse la doar două săptămâni de la cele devastatoare în care au murit peste 47.000 de oameni, mai mulţi oameni au suferit atacuri de cord. Sky News Arabia, preluată de mai multe agenţii de presă, relatează că oamenii au sărit pe ferestre, de teamă să nu fie îngropați sub dărâmături.

ADVERTISEMENT

În momentul de faţă, mass-media raportează cifre diferite în legătură cu numărului de răniți din Siria. Sky News raportează că peste 100 de persoane au fost rănite în Latakia, iar Al Hadat TV raportează că 470 de persoane au fost rănite în toată ţara, inclusiv în zonele controlate de opoziție.

De asemenea, mai multe monumente istorice au fost distruse în urma cutremurelor. Mormântul Bayezid-i Bistami, vechi de 2.000 de ani, și Biserica Ortodoxă Sf. Paul, veche de 123 de ani, au fost ambele distruse. Mormântul era situat într-o zonă înaltă, iar toate pietrele sale s-au prăbuşit din cauza cutremurului și au blocat drumurile de acces către el.

ADVERTISEMENT

İsmail Bağ, imamul mormântului, care este o zonă protejată de gradul întâi și primește zilnic în jur de 1.000 de vizitatori, a spus: “Intrarea mormântului, fântâna din interior și apeductul au fost în mare parte distruse. Părțile de balcon care au fost adăugate în 1886 au fost complet distruse. Mausoleul în sine a fost, de asemenea, grav avariat”, a spus el.

Biserica Ortodoxă Sf. Pavel, situată în centrul orașului Antakya, a fost și ea una dintre structurile care au fost distruse în urma cutremurului. În timp ce strada pe care se află biserica este plină de ruine, din biserică au mai rămas doar câteva fresce pe pereți, în timp ce inclusiv clopotul a căzut la pământ.

ADVERTISEMENT

Construcția Bisericii Ortodoxe greceşti Sf. Pavel a început în 1830, iar aşezământul de cult a mai fost o dată grav avariat în urma unui cutremur, în 1872. Biserica a fost reconstruită și deschisă pentru slujbe religioase în anii 1900.

ADVERTISEMENT