Descoperire istorică în domeniul științei. Cercetătorii din domeniul microbiologiei au descoperit cea mai mare bacterie din lume.
De circa 5.000 de ori mai mare decât ”rudele”, bacteria a fost descoperită în Guadelupa, un arhipelag în partea estică a Mării Caraibilor, informează The Guardian, care prezintă un studiu din revista Nature.
Denumită ”Thiomargarita magnifica”, bacteria măsoară până la 2 centimetri. Este asemănătoare cu o geană şi bate toate codurile microbiologiei, a declarat Olivier Gros, profesor de biologie la Universite des Antilles şi co-autor al studiului.
Această descoperire a reprezentat o surpriză uriașă pentru că, conform modelelor de metabolism celular, bacteriile pur și simplu nu ar trebui să crească atât de mari. Anterior, oamenii de știință vorbeau de o limită superioară a unei astfel de bacterii de aproximativ 100 de ori mai mică decât noua specie.
”La început am crezut că este orice altceva în afară de o bacterie, pentru că ceva de doi centimetri lungime nu poate fi o bacterie”, a povestit Gros.
Ulterior, tehnicile de descriere celulară cu ajutorul microscopiei electronice au arătat că era într-adevăr vorba de un organism bacterian. Dar cu o astfel de dimensiune, explică profesorul Gros, “nu aveam nicio siguranţă că era vorba de o singură celulă” – o bacterie fiind un micro-organism unicelular.
Dimensiunea neobișnuită a bacteriei este una extrem de notabilă, dat fiind faptul că bacteriile nu sunt de obicei vizibile fără asistența unui microscop.
”Este de 5.000 de ori mai mare decât majoritatea bacteriilor. Pentru a-l pune în context, ar fi ca și cum un om ar întâlni un alt om la fel de înalt ca Muntele Everest”, a spus Jean-Marie Volland, un tânăr om de știință, co-autor al descoperirii.
O altă cercetătoare, de la același laborator al Universite des Antilles, a declarat că bacteria aparţine familiei Thiomargarita, un gen de bacterii despre care se ştia deja că utilizează sulfurile pentru a se dezvolta.
Cercetările efectuate la Paris de o specialistă de la Centrul Naţional Francez de Cercetări Ştiinţifice (CNRS) sugerează că ar fi vorba de ”o singură celulă”.