News

Oamenii președintelui, trimiși la Guvern. Reluarea unei tradiții începute de Ion Iliescu

Numirea ca ministru al unui consilier prezidențial reprezintă reluarea unei tradiții inaugurate încă din timpul mandatelor lui Ion Iliescu.
05.10.2022 | 11:04
Oamenii presedintelui trimisi la Guvern Reluarea unei traditii incepute de Ion Iliescu
Simina Tănăsescu, Ligia Deca și Andrei Muraru, trei dintre consilierii pe care Iohannis i-a promovat în funcții importante în stat Colaj Fanatik/ Foto: Hepta/Inquam Photos/Fb/Andrei Muraru
ADVERTISEMENT

Consilierii din cadrul Administrației Prezidențiale au fost folosiți în mod tradițional ca un mijloc prin care șefii statului au încercat să-și impună controlul asupra unor instituții din afara Palatului Cotroceni, acești consilieri fiind nu o dată „detașați” la Palatul Victoria pentru a ține sub observație guvernele.

Ministerul Educației, trecut în subordinea președinției

Ligia Deca a fost numită prin vot de către conducerea PNL ca ministru al Educației, însă nu există dubii legate de faptul că desemnarea ei a fost dorită de către președintele Klaus Iohannis, în condițiile în care Deca a fost până acum consilier prezidențial pe educație și cercetare și, prin această funcție, colaborator apropiat al șefului statului în elaborarea proiectului „România Educată”.

ADVERTISEMENT

De altfel, și fostul ministru, Sorin Cîmpeanu, și-ar fi obținut funcția tot datorită susținerii lui Klaus Iohannis. Cel puțin așa susține fostul lider al PNL Ludovic Orban. „Desemnarea lui Sorin Cîmpeanu a fost rezultatul preferinţei lui Klaus Iohannis. Iohannis este cel care l-a preferat pe Sorin Cîmpeanu ca ministru”, a spus Orban referindu-se la perioada când se împărțeau funcțiile ministeriale în guvernul Cîțu. Cum „România Educată” este un proiect pe care Iohannis și l-a asumat personal în campaniile electorale din 2014 și 2019, nu surprinde că președintele vrea să mențină un control strict asupra Ministerului Educației.

Nu este prima dată când președinții desemnează oameni de încredere, pe care i-au avut alături în calitate de consilieri, să ocupe funcții în alte instituții. De obicei, numirile sunt făcute în domenii în care șeful statului are atribuții mai mari, precum apărare și politică externă. Însă la acestea se adaugă și desemnarea unor consilieri în diverse funcții ministeriale în care, în mod normal, Guvernul are atribuții mai mari.

ADVERTISEMENT

Iohannis nu prea a avut ocazia să-și consolideze controlul asupra unor instituții ale statului prin intermediul unor consilieri ai săi pentru că în primul mandat a trebuit să coabiteze cu guverne PSD, trebuind să se mulțumească doar cu numiri care intră oricum în atribuțiile sale constituționale. Un asemenea exemplu este numirea Siminei Tănăsescu drept judecător la CCR, după ce aceasta i-a fost consilier la Cotroceni sau a lui Andrei Muraru, trimis ambasador în Statele Unite. De asemenea, Dan Mihalache a fost numit ambasador în Marea Britanie. Abia din al doilea mandat, președintele a putut să influențeze numiri din Guvern.

Oamenii pe care s-a bazat Ion Iliescu

Practica datează încă din vremea lui Ion Iliescu și apoi a fost utilizată pe scară largă și de către Traian Băsescu. De exemplu, Dan-Mircea Popescu a fost consilier pe politică internă al lui Ion Iliescu în 1990-1991, după care a fost numit ministru al Muncii în trei guverne succesive: al doilea cabinet Roman, guvernul Stolojan și guvernul Văcăroiu. Tot în primul mandat, Iliescu l-a avut consilier pe politică externă pe Ioan Mircea Pașcu, iar când fostul președinte s-a reîntors la Cotroceni, în 2000, l-a numit pe Pașcu ministru al Apărării în contextul în care România se pregătea de aderarea la NATO.

ADVERTISEMENT

În ultimul său mandat, Ion Iliescu a avut-o ca purtătoare de cuvânt pe jurnalista Corina Crețu. Ulterior, aceasta a fost plasată pe listele PSD la parlamentarele din 2004, acesta fiind începutul unei cariere politice în care Crețu a mai ocupat funcțiile de europarlamentar și de comisar european. În schimb, președintele Emil Constantinescu a fost mai rezervat în a renunța la consilierii săi, astfel că echipa Administrației Prezidențiale din timpul mandatului său (1996-2000) a suferit puține modificări. Singura excepție este Cătălin Harnagea care, după un an în postul de consilier prezidențial, a fost desemnat să ocupe funcția de director al Serviciului de Informații Externe.

Pepiniera de cadre a lui Traian Băsescu

Însă practica de a trimite oameni de încredere de la Cotroceni în funcții-cheie în stat a fost reluată, la o scară chiar mai mare de către președintele Traian Băsescu. De exemplu, Mihai Stănișoară a fost numit consilier pe probleme de securitate națională în martie 2007, funcție pe care la care a renunțat în decembrie 2008 pentru a prelua portofoliul Apărării în primul guvern Boc. De asemenea, Claudiu Săftoiu a devenit principalul sfătuitor al președintelui pe probleme de politică internă în decembrie 2004, pentru ca în octombrie 2006, Traian Băsescu să-l instaleze ca director al SIE.

ADVERTISEMENT

În locul său a venit Teodor Baconschi, diplomat de carieră și care, anterior, fusese demis din funcția de secretar de stat în Ministerul de Externe de către premierul Tăriceanu. După aproape un an în Administrația Prezidențială, Baconschi a fost numit ambasador în Franța, revenind în țară în decembrie 2009 odată cu instalarea sa în funcția de ministru de Externe. Deși a beneficiat constant de susținerea lui Băsescu, cariera ministerială a lui Baconschi s-a sfârșit prost, el fiind demis în ianuarie 2012 de către premierul Boc din cauza unor declarații făcute în perioada protestelor ample de stradă din iarna acelui an.

După o seară de proteste care au degenerat în confruntări dure cu forțele de ordine, Baconschi a scris pe Facebook: „Opțiunea e simplă: reformă, responsabilitate, siguranță sau regres, populism, domni bâtei. Alegerea o va face însă România vrednică, România care muncește, România însetată de viitor, nu mahalaua violentă și ineptă încolonată, ca minerii odionioară, în spatele moștenitorilor Securității.” Pentru a potoli furia străzii care amenința să-i dărâme guvernul, Boc l-a sacrificat fără ezitări pe Baconschi.

Preferați de Băsescu, neagreați de PDL

Nu a fost prima dată când cei din PDL s-au debarasat de un om trimis de Băsescu în mijlocul lor. Sebastian Lăzăroiu a fost șeful Departamentului de Analiză și Planificare Politică de la Cotroceni, fiins socotit unul din oamenii de încredere ai președintelui. În iunie 2011 a fost desemnat ministru al Muncii, dar a rezistat în funcție doar trei luni și jumătate, fiind și el demis de Emil Boc. Lui Lăzăroiu i s-a tras de la un interviu în care critica conducerea PDL. Cu Băsescu pe final de mandat, democrat-liberalii începuseră să dea semne că s-au cam săturat de ordinele primite de la Cotroceni, iar lipsa de tact a lui Lăzăroiu l-a scos din sărite și pe Boc. „PDL are nevoie de un ministru care să nu încerce să îşi facă imagine în detrimentul partidului care îl susţine”, afirmat premierul în comunicatul prin care a fost anunțată demisia. Traian Băsescu a acceptat revocarea lui din funcție, dar l-a adus imediat înapoi în echipa sa de la Cotroceni.

Însă cel mai relevant caz este cel al Elenei Udrea care a devenit un personaj cunoscut publicului larg abia în 2005 când președintele Băsescu a numit-o consilier de stat și șefă a Cancelariei prezidențiale. A ocupat această funcție doar opt luni, demisionând în urma unor acuzații că s-ar afla în conflict de interese din cauza afacerilor derulate de soțul ei de atunci. Dorin Cocoș. Însă demisia nu i-a blocat ascensiunea politică ocupând succesiv funcțiile de ministru al Turismului și apoi al Dezvoltării Regionale, fiind socotită totodată una dintre cele mai puternice personalități ale guvernării Boc tocmai datorită relației apropiate pe care o avea cu fostul șef al statului.

ADVERTISEMENT