Cu durere și sinceritate, Oana Lis ne povestește despre persoana care a dezamăgit-o cel mai tare: mama care i-a dat viață și nu a iubit-o niciodată. Mama alături de care Oana nu a trăit nicio amintire frumoasă.
Într-un interviu emoționant acordat pentru FANATIK.RO, Oana Lis își aduce aminte de perioada copilăriei la bunica și străbunica ei, de groaza pe care o trăia de fiecare dată când tatăl ei venea beat acasă și făcea mari scandaluri și despre cum și-a crescut fratele singură, după ce mama ei a murit. Ne povestește despre traumele copilăriei, despre cum Viorel Lis i-a salvat sufletul atunci când a întâlnit-o și cum sărbătorea Paștele alături de bunica sau de mătușa ei. Ne mai spune ce nu ar face pentru un million de euro și care este cel mai mare regret al vieții ei.
Cum se simt soțul și bunica ta? Au avut o perioada foarte grea…
-Într-adevăr, Viorel este foarte slăbit și în convalescență după infarct. Bunica mea este mai bine, a trecut printr-o criză foarte puternică, dar ea, fiind la țară, au venit toți vecinii s-o vadă și s-o încurajeze. La București e altfel, aici nu vine nimeni la tine. Sunt oameni care mor în casa lor și-i găsesc abia peste trei săptămâni.
Oana, spune-mi ce planuri ai pentru anul acesta?
-Vreau să mă bucur de fiecare zi pentru ca viața este foarte scurtă și nu știu ce-mi rezervă viitorul. Asta am învățat odată cu pandemia și cu infarctul lui Viorel. Vreau să fiu puternică și să reușesc să mă descurc cu toate. Vreau să fac ceva frumos și plăcut pentru mine, pentru ceilalți, ăsta este planul meu. Eu nu am planuri de drumeții, de vacanțe în locuri exotice, astea rămân pentru alții.
Cum era copilul Oana? Erai cuminte sau stăteai toată ziua afară, la joacă, la malul mării?
-Eu am trăit doar doi ani de zile cu părinții mei. Au fost cei mai groaznici ani din viața mea și mă bucur sincer că au fost doar doi. Am prins însă câțiva ani de copilărie frumoasă la străbunica mea, la țară. Și apoi, în adolescență, când stăteam la bunica. Dar multe amintiri frumoase nu am, din cauza traumelor din copilărie.
Era frumos în satul meu, am avut o copilărie fără telefoane sau tablete, o copilărie când stăteam toată ziua afară și făceam tot felul de nebunii, dar în limite normale. Aveam o gașcă mare de copii și ne jucam toate jocurile. Acum, când mă gândesc la ei, zâmbesc. Îmi place foarte mult zona Olteniei, oltenii în general. Cred că de la ei am moștenit simțul umorului. Îmi aduc aminte cum erau sărbătorile acolo, mai ales că se apropie Paștele. Lumea se aduna la biserică, toți se știau cu toți, mergeam să luam lumină. Lucrurile astea mi-au rămas în suflet, mă bucură și acum.
Cum era Paștele la voi?
-Eu nu am avut o copilărie ca ceilalți copii, modelele mele materne au fost bunicile mele și mătușa mea de la Bucureșți care m-a crescut aici. Ea era cea care gătea foarte bine, mai ales de sărbători. Și acum îmi pare rău că nu am învățat de la ea. Mătușa ne lua lucruri noi, mie și fratelui meu, pentru că ea nu avea copii. Să ne înțelegem, nu ne răsfăța și nu ne lua o grămadă de haine, dar o pereche de pantofi noi pe an și o pereche de blugi ne lua.
Tradițiile Pascale erau legate de copilăria mea de la țară. Țin minte că bunicul creștea oi, miei, tăiau miel de Paște și stăteam cu toți la masă. Se aduna multă lume, era o comunitate foarte frumoasă de oameni care se ajutau și se sprijineau. Și acum lucrurile astea mă încarcă pozitiv.
Știu că îți adori bunica. Cum a fost copilăria ta alături de ea?
-Nu am fost un copil năbădăios, fusesm bătută de tata și eram traumatizată, copiii bătuți au anumite traume. Eu fusesem, într-un fel, adoptată de bunica mea, și nu știam să mă bucur de multe. Mătușa și bunica mea se purtau frumos cu mine și eu încercam în permanență să nu le deranjez și să nu le fac probleme. Țin enorm la bunica și încerc să-i fiu alături tot timpul. Mi se pare normal să fiu așa.
Oamenii m-au judecat și m-au comentat până în momentul în care m-au cunoscut. Au văzut că am bun simt, le arăt respect, toate lucrurile pe care le-am învățat în copilăria mea de la bunica. Multe lucruri învățate de la ea nu le-am văzut la cei născuți în Bucureșți. Ei mă judecau pe mine că nu am caracter când, de fapt, era invers.
Ce relația ai avut cu mama ta?
-În afară de faptul că mi-a dat viață, altă relație nu am avut cu mama. Așa a ales Dumnezeu, să mă nasc în familia asta. Oamenii consideră că, alături de părinți, copiii trăiesc lucruri frumoase, dar în cazul meu este doar o proiecție. Am foarte puține amintiri cu mama, m-a dat de la două săptămâni la străbunica mea și am mai stat cu ea acei doi ani când străbunica mea era bolnavă.
Îmi aduc aminte că aveam 13 ani și apăruseră oracolele. Primisem unul de la o colegă și m-am dus la mama să o întreb ceva ce nu înțelegeam acolo. Mi-a răspuns vag că o să înțeleg când o să fiu mai mare. Și am îmbrățișat-o. Oricât de rău a fost, când te gândeșți la mamă tot copil ești și tot vrei să ști că ai fost iubit. Mulți ani am făcut terapie ca să găsesc aceste urme de iubire din partea ei.
Cum a fost și este relația cu fratele tău?
-Relația cu fratele meu a fost o relație foarte puternică. Când a murit mama eu aveam 13 ani și fratele meu 3, așa că a trebuit să preiau imediat rolul de mamă. O aveam pe bunica și pe mătușa de la Bucureșți, dar eu eram cea care mergea la ședințele cu părinții, eu veneam să-l iau și să-l duc la școală. Alături de el m-am maturizat rapid.
Cât de greu a fost, având un tată ca al tău, să te mai poți apropia vreodată de un bărbat?
-Din contra, eu am reușit să-mi găsesc un bărbat minunat și îi mulțumesc lui Dumnezeu că l-am găsit pe Viorel. Un bărbat care a făcut pentru prima dată un atașament serios pentru mine, un bărbat care mi-a oferit siguranță, iubire. Este adevărat că este mare diferența de vârstă dintre noi dar, dacă era tânăr, singur nu ar fi știut să facă toate lucrurile pe care le-a făcut pentru mine.
A știut să-mi salveze sufletul atunci când m-a întâlnit. Am fost totul timpul, în felul meu, o fată și o femeie atrăgătoare și niciodată nu mi-a lipsit atenția bărbaților. Am trecut, în tinerețe, prin diverse etape, dar eu îmi doream siguranță, o familie. Și l-am cunoscut pe Viorel.
Când ai decis să pleci de acasă și să-ți croiești propriul drum? Cât de greu ți-a fost, singură, într-un oraș complet necunoscut?
-Toată viața mea am fost prin multe părți, Bucureșți, Mangalia, Constanța. După școală m-am angajat la primărie, eu și o prietenă de-a mea. În campanie, Viorel a promis că ne angajează. Tatăl meu și mătușa mea nu m-au lăsat să mă angajez, dar eu le-am spus că mă duc, orice ar fi. Am zis că le dau lor salariul meu numai să plec, să scap, să mă apuc de ceva. Țin minte că aveam 17 ani și mergeam din ușa în ușa să vând oale, cosmetice, încercam să fac un bănuț pentru mine și fratele meu.
Ce înseamnă Viorel pentru tine?
-Viorel pentru mine înseamnă familia mea și punct. Este cel mai bun om pe care l-am cunoscut vreodată. Nu a făcut rău nimănui la modul intenționat, când oamenii i-au greșit el nu s-a răzbunat niciodată, a fost împăciuitor, tot timpul am știut că mă iubește. În tinerețe, din cauza traumelor mele, făceam multe crize, dar el m-a susținut întotdeauna și m-a înțeles. Acum s-a întors roata așa că mi se pare normal să-l susțin și eu.
Dacă te-ai mai naște o dată, tot pe Viorel l-ai alege?
-Consider că asta a fost destinul nostru, să ne întâlnim. Avem același semn din naștere, în același loc. Mie asta îmi spune ceva. Cred că a fost destinul meu să fac această alegere.
Care este cel mai mare regret al tău?
-Cel mai mare regret al meu este că nu am făcut un copil cu Viorel de la început. Adevărul este că nu știam cât o să dureze această relație, nu știam că o să fie pe viață. Pe mine m-a speriat diferența de vârstă și faptul că lumea comenta foarte mult. Trebuia să fac un copil, să nu mă mai gândesc. Eu l-am crescut pe fratele meu deci știam ce înseamnă să crești un copil. Și ar fi crescut amândoi împreună.
Ce nu ai face pentru un million de euro?
-În ciuda aparențelor, nu banii sunt pe primul loc. Nu aș face multe lucruri pentru bani, așa cum au făcut alte femei pe care eu nu le judec, fiecare să facă ce vrea. Banii sunt o energie, acum o ai acum n-o ai. Sigur că avem nevoie de bani, calitatea vieții depinde de bani, dar nu sunt pe primul loc.
Îți aduci aminte când ai trăit cea mai mare frică?
-Pentru mine cea mai mare frică era când venea tata beat acasă. Se schimba totul, nu știam ce se va întâmpla. Făcea scandal, ne bătea.
Spune-mi trei calități și trei defecte ale tale
-Sunt un om pe care te poți baza, sunt un om de cuvânt și sunt un om bun. De fapt, am multe calități, am ajuns să mă văd și să mă iubesc așa cum ar fi trebuit s-o facă familia mea. Sunt un om minunat, mi-ar plăcea să am o prietenă ca mine.
Dar am și defecte: amân lucrurile foarte mult, am prea multă încredere în oameni și, până de curând, nu aveam o relație corectă cu banii. Am avut prea multă încredere în prea mulți oameni și mi-am dat seama că nu e chiar ok, încrederea se câștigă. Iar cu banii… abia acum am învățat să am o relație cu ei, să-i apreciez, să muncesc că să-mi câștig banii mei, să-mi iau puterea de aici.