Oana Sârbu s-a îmbolnăvit de COVID-19 pentru a doua oară, în urmă cu câteva săptămâni, iar de curând a ajuns la spital. Vedeta s-a infectat cu coronavirus și anul trecut, chiar de Paște.
Marți seară, Oana Sârbu a fost prezentă la un eveniment monden, după luni întregi în care a stat închisă în casă. Solista, care va împlini 54 de ani în luna mai, a avut COVID-19 a doua oară, în urmă cu trei săptămâni.
Artista a făcut o formă ușoară a bolii, la fel ca anul trecut, atunci când s-a infectat pentru prima dată. De data aceasta însă, Oana Sârbu a mers la Matei Balș, acolo unde medicii i-au prescris niște medicamente pentru imunitate.
Se pare că vedeta s-a ales cu câteva probleme după infectarea cu SARS-COV-2, motiv pentru care a fost nevoită să facă niște investigații.
“Ne dă puțin peste cap virusul. Am ajuns și la spital de data asta, dar pentru un CT, o evaluare post Covid. Am făcut niște analize, un EKG, o radiografie pulmonară.
Sunt mai subțirică așa de fel și virusul lasă niște urmări pe termen lung, din ce am observat. Am primit și niște medicamente pentru imunitate, la Spitalul Balș.
Prima dată a fost puțin diferită, dar a fost ținută sub control mai mult decât prima dată. Să sperăm că va fi bine.”, a declarat cântăreața pentru click.ro.
Actrița din filmul Liceenii nu știe cum a reușit să se infecteze din nou, mai ales că a fost destul de precaută. Oana Sârbu a ieșit din casă doar cu mască, chiar și în aer liber.
“Am avut o dată virusul ăsta perfid în luna mai, anul trecut, de Paște, și l-am reavut acum trei săptămâni. Tocmai de aceea nici nu am mai ieșit șase luni. Acum am ieșit din casă abia, după care iar mă închid șase luni!
Nu știu cum am reușit să-l iau că sunt extrem de precaută și nu am ieșit decât exclusiv cu masca. Și în scările de bloc, în lifturi, în toate spațiile închise, chiar și pe stradă am purtat masca. Și, totuși, l-am luat.
Anul trecut, am ieșit la un eveniment online unde am înregistrat pentru Paște, unde nimeni nu purta mască și unde m-am certat cu toată lumea. Cred că e o chestiune de imunitate, până la urmă”, a mai spus ea.
Ultimii doi ani au fost foarte dificili pentru Oana Sârbu. Vedeta și-a pierdut ambii părinți la o diferență de un an.